"Jignirile lor intră sub incidenţa comisiilor disciplinare ale LPF. Deocamdată nu a făcut nimeni memoriu la Ligă, iar Comisia de Disciplină nu e obligatoriu să se autosesizeze", a spus cel poreclit "Corleone", citat de Gsp.

"Nu pot să spun eu ce sancţiuni merită. Articol în regulament există pentru jigniri, iar cea mai dură sancţiune este «persona non grata». Dar e greu să se ajungă să fie declarat cineva «persona non grata» în fotbalul românesc", a adăugat Dragomir.

Tot astăzi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a cerut LPF şi FRF să "analizeze de urfenţă faptele sesizaze sub aspectul prevederilor art. 50 – Incitarea la ură, violenţă şi comportarea jignitoare, art. 52 – Comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului şi art. 54 – Rasismul din Regulamentul disciplinar al FRF".
Dialogul şocant dintre cei doi oameni de fotbal a avut loc în direct la GSP TV, iar primul care a lovit a fost Marian Iancu: "Băi Piţi, spune, eşti homosexual?". Victor Piţurcă a replicat şi el în stilul suburban cu care ne-a obişnuit fotbalul din Liga I. "Cu garoi din ăştia, cu ciori din astea, care stau în pat şi poartă 200 de kilograme de rahat în ei, nu avem ce să facem!", a tunat antrenorul Craiovei.