Asta prevede, printre altele, proiectul de act normativ privind metodologia de recalculare a pensiilor speciale, realizat de Ministerul Muncii.

Concret, toate pensiile speciale vor fi recalculate pe baza punctajului mediu anual, ca pensii publice (adică, în funcţie de cât a contribuit fiecare la bugetul de pensii), proces ce ar trebui finalizat într-o lună de la aprobarea acestor norme.

Speciali de două ori

Însă, potrivit proiectului, statul le va asigura câte o pensie şi "specialilor" care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare din sistemul public (nu au vâsta şi/ sau stagiul de cotizare cerute de lege).

Motivul: "Aceşti oameni nu puteau fi lăsaţi fără o pensie, având în vedere că nu aveau unde să se mai angajeze acum", şi-au argumentat decizia mai-marii de la Muncă.

În plus, documentul – aflat în dezbatere publică – îi avantajează şi pe pensionarii "speciali" care primesc anticipat (adică, mai devreme cu câţiva ani faţă de vârsta-standard de pensionare, stabilită în legea specială) pensii de serviciu.

Astfel, aceste pensii anticipate vor fi considerate "pensii pentru limită de vârstă şi se recalculează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, respectiv, prin eliminarea diminuării, după caz, precum şi prin a dăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare", se arată în proiect.

Urmează pensiile militare

Pe acelaşi principiu vor fi recalculate şi "pensiile de serviciu care au fost stabilite în baza unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor".

Până la finalul anului vor fi recalculate şi pensiile militarilor, cele ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar. În cazul lor, noua pensie va fi stabilită pe baza unor contribuţii fictive.