Statul a cheltuit 9% din PIB pe pensii şi ajutoare sociale

Statul a cheltuit 9% din PIB pe pensii şi ajutoare sociale

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 10% în primele opt luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2009, potrivit execuţiei bugetare publicată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Acestea s-au cifrat la 46,1 milarde lei (9% din PIB), în perioada ianuarie-august 2010, faţă de anul trecut, când au fost de 41,9 miliarde lei (8,5% din PIB).

Contribuţiile din asigurări sociale au fost departe de a reuşi să acopere aceste cheltuieli. Acestea s-au situat la 30,6 miliarde lei, cu 5,7% mai puţin comparativ cu primele opt luni din 2009.

Deficit de peste 4% din PIB Cheltuilelile bugetare totale au fost de 127,1 miliarde lei, în creştere cu 1,3% faţă de anul trecut, iar veniturile au urcat cu 2,9%, arată datele MFP. Deficitul bugetar pe primele opt luni ale anului se cifrează la 20,9 miliarde lei, echivalentul a 4,09% din PIB.

Sumele cheltuite pentru programele cu finanţare nerambursabilă au urcat cu 127%, până la 3,88 milioane lei. O creştere puternică a cheltuielilor s-a înregistrat la dobânzi, cu 27,8%, de la 3,8 miliarde lei în ianuarie-august 2009 până la 4,87 miliarde lei anul acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce priveşte veniturile, s-au dublat banii primiţi de la UE până la 2,27 miliarde lei. Au crescut veniturile din operaţiuni financiare cu 20%, până la 12,9 miliarde lei, precum şi cele din capital cu aproape 66%, până la 524,9 miliarde lei.