Stare de urgenţă în criza gazelor

Stare de urgenţă în criza gazelor

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, la sfârşitul întâlnirii Comandamentului, că starea de urgenţă a fost decretată pentru a facilita achiziţia de combustibil alternativ de către furnizorii de agent termic, astfel încât să nu mai fie nevoie de organizarea de licitaţii.

Videanu a asigurat consumatorii finali că nu vor fi afectaţi de oprirea furnizării gazului de către Rusia. "România poate trece în siguranţă această iarnă, cu o perioadă de 60-80 de zile, fără probleme. Niciun român nu va avea de suferit ", a adăugat Videanu.  Ministrul Economiei a mai spus că a discutat în această dimineaţă atât cu compania rusă Gazprom cât şi cu autorităţile ucrainiene.

De asemenea, Videanu a precizat că în ţara noastră nici la consumatorii industriali nu  s-au înregistrat încă probleme în ceea ce priveşte scăderea cantităţii de gaz furnizate de Rusia iar aceştia pot funcţiona în continuare.

"Ceea ce trebuie să asigurăm este un gol de aproape 7 milioane de mc de gaze, adică 7000 de tone de păcură pe zi. Primele priorităţi: ELCEN Bucureşti, Galaţi, Piteşti. În comandamentul de astăzi am luat decizia de a declarat starea de urgenţă, astfel încât Transgazul să poată gestiona operativ tranzitul gazelor. Starea de urgenţă înseamnă un instrument legal pe care Transgazul are posibilitatea să îl utilizeze în relaţia cu clienţii. Starea de urgenţă dă posibilitatea negocierii directe", a spus reprezentantul Ministerului Economiei.

Băsescu a discutat cu Putin despre problema gazelor

Premierul rus, Vladimir Putin, a avut ieri discuţii telefonice cu omologul său bulgar şi cu preşedintele României, Traian Băsescu, despre problemele legate de tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei, relatează agenţia Itar-Tass. Convorbirea a fost confirmată azi şi de purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, Valeriu Turcan.

Intervenţia celor două state europene pe lângă premierul de la Kremlin vine după ce Rusia a micşorat ieri cantitatea de gaze livrată Europei. Astăzi, însă, Rusia a oprit astăzi întregul tranzit al gazelor destinate Europei prin Ucraina, a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt al societăţii ucrainene Naftogaz.

"Premierul bulgar şi preşedintele român m-au sunat", le-a transmis Putin lui Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, şi şefului Serviciilor Federale Vamale, Andrei Belianinov. "Sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la eventimentele actuale", a adăugat premierul rus. Compania rusă Gazprom a suspendat, în noaptea de luni spre marţi, livrările de gaze naturale către Ucraina, măsură care a afectat aprovizionarea a numeroase ţări europene, inclusiv România şi Bulgaria.

România a rămas fără gazul rusesc

Şi importul României prin punctul de tranzit de la Medieşu Aurit a fost sistat, la ora 08:53, a anunţat ministrul Economiei, Adriean Videanu. Comisia Europeană şi preşedinţia cehă a UE au apreciat că întreruperea furnizării către unele dintre statele membre UE este "cu totul inacceptabilă", iar livrările trebuie reluate "imediat".

La Ministerul Economiei s-a întrunit un Comandament de urgenţă, la ora 10, pentru a discuta problema sistării gazului de către Rusia. La întrunire vor participa reprezentanţii Petrom, Transgaz, Distrigaz şi reprezentanţi ai autorităţii de reglementare în domeniu.

“ România are destule rezerve pentru a trece cu bine de această iarnă”

Ministrul Economiei Adriean Videanu susţine că România are destule rezerve pentru a trece cu bine de această iarnă. "Avem stocuri care ajung pentru 10-12 zile, dar vor fi completate. (...) Începând de aseară, se fac livrări de combustibili către CET-uri", a precizat Videanu.

Acesta a mai spus că Petrom şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) vor asigura necesarul de pacură şi cărbune CET-urilor.

“Am găsit soluţia cu Petrom şi SNLO. Unele CET-uri mai aveau stocuri de păcură şi cărbune doar pentru câteva zile, au fost mai leneşe. Le vom asigura necesarul de păcură şi cărbune, nu este nicio problema la niciuna", a precizat ministrul Adriean Videanu.

Potrivit acestuia, stocurile sunt suficiente pentru a trece peste aceasta iarna.În prezent, 23 de CET-uri se află în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar Ministerul Economiei are în administrare 16 CET-uri, a mai spus Videanu.

Nici Austria şi nici Slovacia nu au mai primit gaz

Austria era, azi dimineaţă, complet privată de gaz rusesc, în timp ce Slovacia este în această situaţie încă de ieri seară.Austria nu mai primeşte deloc gaz rusesc, după ce marţi livrările au scăzut cu 90%, a anunţat OMV, cel mai mare grup din industria hidrocarburilor din Europa Centrală. Slovacia este în această situaţie încă de ieri seară, a anunţat azi principalul operator slovac, SPP. "Livrările de gaz natural spre Slovacia au fost oprite în cursul nopţii trecute", a spus el, asigurând că "aprovizionarea locuinţelor este normală".

Slovacia depinde în proporţie de peste 98% de petrolul şi gazul rusesc care tranzitează Ucraina. Această ţară înregistrase deja în noaptea de luni spre marţi o scădere a aprovizionării cu 70% şi a declarat stare de urgenţă energetică, ceea ce îi permite să modifice livrările.

Ca răspuns la această situaţie, Ungaria a anunţat, în această dimineaţă, că va limita consumul operatorilor industriali, iar Cehia a precizat că a începutul în cursul nopţii negocierile de import cu Norvegia.

Într-o scrisoare trimisă omologului rus Dmitri Medvedev şi preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a cerut la rândul său Rusiei să reia "imediat" tranzitul de gaze către Europa via Ucraina.    ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:40

CITIŢI ŞI:   România bagă cărbuni în lipsă de gaz rusesc 

Boc: "Niciun cetăţean nu va suferi în urma crizei gazelor"

Rusia închide robinetul, Europa trece pe rezerve           

Ne puteți urmări și pe Google News