Spania: Nu avem nevoie de ajutor de urgență pentru salvarea băncilor
- Departamentul Economic
- 6 iunie 2012, 13:46

Spania nu intenţionează în viitorul apropiat să solicite asistenţă financiară pentru băncile care se confruntă cu probleme, fiind nevoie de rezultatul auditului sistemului bancar înainte de a se adopta noi măsuri, a declarat astăzi Luis de Guindos, ministrul Economiei, transmite Reuters.
"Categoric nu am discutat astăzi nicio intervenţie în băncile spaniole", le-a declarat reporterilor Luis de Guindos, la Bruxelles, unde urmează să se întâlnească cu Joaquin Almunia, comisarul european pentru Concurenţă.
Luis de Guindos a explicat că Spania aşteaptă rezultatele raportului FMI privind situaţia sectorului bancar, care urmează să fie publicat în 11 iunie, şi apoi alte rapoarte din partea auditorilor independenţi.
"După aceea, şi numai devreme de 10-15 zile, vom avea raportul auditorilor independenţi ... care credem că vor fi asemănătoare cu cel al FMI. Atunci va adopta decizii guvernul în privinţa recapitalizării băncilor", a afirmat oficialul spaniol.
Întrebat dacă Spania se pregăteşte să ceară ajutorul UE, Luis de Guindos a răspuns: "Nu pregătim nimic ... avem o hartă".
Audit pentru siguranța băncilor
Luna trecută, Spania a acceptat să autorizeze un audit independent al sistemului său financiar, încercând să calmeze temerile pieţelor, îngrijorate că fondul de salvare al băncilor ar putea avea un efect dezastruos asupra finanţelor publice.
Fernando Jimenez Latorre, secretar în Ministerul Economiei, a anunţat în 11 mai că ţara nu are nici o problemă cu un audit independent al activelor băncilor, ca parte a reformării sistemului bancar. O sursă anonimă a explicat că auditul reprezintă cheia reasigurării investitorilor că situaţia dificilă din sectorul bancar nu va forţa Spania să aibă soarta Irlandei, care a fost nevoită să solicite un pachet de asistenţă financiară.
CITIȚI ȘI:
-
Dobânzi record. Spania nu mai are acces pe piața obligațiunilor