Soția perfectă. Viața la Curte

Viața e compusă din drame, mai mărunte sau mai mari, depinde în ce toane o prinzi. E doar o chestiune de noroc, dacă pleci din lumea asta cu tolba plină de regrete, ori cu zâmbetul pe față. La urma urmei, nici nu trebuie să te chinui prea mult să-ți ocupi timpul, se umple de la sine.

Cosmin plecase din România fără regrete, deși lăsa în urmă părinți, prieteni, locuri dragi și o casă pentru care muncise trei ani de zile ca să o construiască. O cunoscuse pe Mirabela la un curs de pregătire în Atena. Două zile i-au fost suficiente ca să își dea seama că era femeia cu care își dorea să-și petreacă tot restul vieții. Același lucru l-a simțit și ea, doar că motivele erau altele.

Obișnuită cu libertinajul pe care ți-l oferă traiul în comun cu patru fete într-un apartament închiriat, Mirabela avea două vieți : una de zi, ordonată și liniștită și o alta întunecată, neștiută de nimeni. Cosmin era drăguț și bun, îi oferea acea stabilitate de care femeile duc lipsă, dar nu îi dădea palpitațiile de care inima ei zvăpăiată avea nevoie.

L-a tot ținut la distanță, mulțumindu-l doar cu frânturi de viață în doi, până într-o zi când Cosmin a anunțat-o că se va muta cu serviciul în Grecia. Se ivise o oportunitate profesională pe care nu putea să o rateze.

- Aș vrea să plecăm împreună, Mirabela. Dar trebuie să te hotărâști rapid. Postul din Atena e vânat de mai mulți colegi, iar șeful meu m-a propus pe mine.

 - Și eu ce să fac în Atena? Devin casnică ?

 - Nu va fi o problemă, îți găsesc eu ceva la companie. În plus, salariul meu este suficient de mare ca să ne ajungă la amândoi. O să închiriez și casa din România cât vom fi plecați.

- M-ai luat pe nepregătite, Cosmin. Nu pot să-ți răspund acum.

- Ai timp până mâine. Te rog, acceptă să fii soția mea și să plecăm împreună.

Mirabela era hotărâtă să-l refuze, dar nu dorea să i-o spună în față. Probabil îi va trimite un mesaj după ce va ajunge acasă și va prinde curaj după câteva pahare de vin. S-au despărțit fiecare cu alte planuri în cap.

- De ce nu rămâi să dormi la mine? A întrebat-o Cosmin în pragul ușii.

- Trebuie să-mi limpezesc mintea, am nevoie de liniște.

Mirabela s-a urcat într-un taxi fără să privească în urmă. Un colț de presimțire neagră răsărea în sufletul bărbatului – am pierdut-o, nu se mai întoarce.

Ajunsă în fața blocului, Mirabela a fost uimită să vadă agitație, deși ora era târzie. Câțiva vecini, guralivi și curioși, comentau ce se întâmplase :

- Ai văzut cum le-a săltat pe curvele alea? Nici haine ca lumea nu au apucat să pună pe ele. Îmi pare rău că nu le-am fotografiat.

- Dar de boșorogii care erau în apartament ce să mai zici? Trebuia dați la televizor ca să-i vadă familiile.

- Nu erau români, după câte miam dat eu seama. Fete tinere care se vând pe câteva sute de euro la niște nenorociți de străini.

Mirabela s-a ascuns după niște copaci, ușor alarmată. Lumina în apartamentul ei era stinsă, lucru ciudat la ora aceea. A vrut să o sune pe una dintre colegele de apartament, dar teama a oprit-o.

- Dacă mă arestează și pe mine? Sper să-și țină gura toate.

S-a îndepărtat aproape alergând și s-a urcat în primul taxi care i-a ieșit în cale. În patruzeci de minute era înapoi la Cosmin , mai hotărâtă ca niciodată să-i accepte propunerea. A sunat la interfon și aproape că s-a răstit la el :

- Deschide odată!

Privea în spate ca și cum cineva ar fi urmărit-o și parcă auzea zgomotul metalic și rece al unor cătușe. Cosmin a deschis poarta. Avea fața mototolită de plâns și o privea cu niște ochi nesiguri pe ce vedeau.

- Ai venit ! Nu pot să cred. Credeam că te-am pierdut.

Clipea repede de parcă-i sufla cineva în ochi, încercând să-i usuce lacrimile încă prinse de gene. Cu o seriozitate obosită Mirabela i-a răspuns :

- Mă mărit cu tine.

Două zile mai târziu plecau în Grecia. Plănuiseră să se căsătorească în Atena, orașul unde se cunoscuseră. Va fi ceva restrâns, în familie. Mirabela nu avea părinți, muriseră într-un accident de mașină în urmă cu mulți ani. Singura ei rudă era o bunică de 80 de ani pe care nu o vizita niciodată. - Nu vrei să-ți inviți colegele de apartament ? a întrebat-o Cosmin.

- Nu, i-a răspuns sec.

- Cum dorești. Atunci vor veni părinții și sora mea, câțiva colegi din țară și un văr care locuiește în Bulgaria.

- E perfect. Tot ce îmi doresc este să avem o viață liniștită, l-a îmbrățișat Mirabela.

A trecut un an de când proaspăta familie trăia în Atena. Mirabela nu-și găsise nimic de făcut, dar nici nu era deranjată de acest aspect. Cosmin o iubea atât de mult încât ar fi muncit ca un sclav numai să o vadă mulțumită. Avea cea mai minunată soție din lume, care acceptase să renunțe la toată viața ei ca să-l urmeze pe el. Ce femeie ar face un asemenea sacrificiu ?

- Iubita mea, am să te rog să te ocupi de închirierea casei din România. Banii obținuți vor fi doar ai tăi, așa că încearcă să găsești o ofertă bună.

- Ai dreptate, e păcat să stea nelocuită.

Primii doi ani din viața lor împreună s-a scurs pe negândite. Mirabela era însărcinată și peste trei luni avea să nască un băiețel. Vă imaginați câtă bucurie căzuse pe capul lui Cosmin. Nu aceleași trăiri le încerca și soția lui, nevoită să stea mai mult în pat din pricina sarcinii cu probleme.

Era umflată ca o pară, nervii îi cedaseră, arsuri nimicitoare îi frământau stomacul, iar greața devenise o prezență permanentă în viața ei. Se enerva la cel mai mic cuvânt, pufnea și trântea tot ce-i ieșea în cale dar, mai presus de toate, ura felul în care corpul ei se transformase.

 - Parcă am un clopot în loc de fund. Uită-te la mine cum arăt.

- Ești adorabilă.

- Nu sunt deloc. O să rămân cât o balenă.

- Îmi plac balenele. Hai, nu te mai supăra. O să-ți revii după naștere.

Îi lăsăm puțin pe cei doi ca să ne întoarcem în România. Poate vă întrebați ce se întâmplase cu fostele colege de apartament ale Mirabelei și de ce fuseseră luate în cătușe de către polițiști.

Frumoasele domnișoare făceau parte dintr-o rețea de prostituate de lux, coordonate de câțiva interlopi cu relații puternice în toate mediile importante. Anchetatorii încercaseră să le sperie întrând peste ele când se aflau în exercițiul funcțiunii, sperând că în felul acesta fetele vor ceda și îi vor denunța pe cei care le obligau să se prostitueze.

Obligau e un cuvânt mult prea dur, pentru că domnișoarele aleseseră de bunăvoie traiul câștigurilor ușoare. În orice caz, teama de pușcărie nu se compara nicidecum cu urmările pe care lear fi putut avea un eventual denunț.

Degeaba le vorbiseră procurorii despre posibilitatea de a primi o altă identitate, fetele știau prea bine că proxeneții controlau oameni cheie din justiție și nimeni nu se putea atinge de ei. Ancheta rămăsese în aer, și fiecare se întorsese la vechile obiceiuri.

Cele trei fete se numeau Ramona, Ana și Ioana și fuseseră colege de facultate și, mai târziu, cele mai bune prietene. Mirabela era cea care le coordona, fiind singura care ținea legătura cu proxeneții. Plecarea ei din țară alarmase pe toată lumea. Nimeni nu știa unde dispăruse, vechiul număr de telefon era închis. Ce-i drept, Mirabela era bucuroasă că scăpase de obligația de a-și împărți câștigurile cu proxeneții și o bătea gândul să înceapă o afacere pe cont propriu. Numai că avea nevoie de fete dispuse să muncească și să-și țină gura.

Gândul a dus-o la cele trei prietene de care o legau multe amintiri așa că a încercat să ia legătura cu ele. Trecuseră deja șase luni de când plecase din țară, iar din informațiile ei cele trei erau libere. Le cunoștea prea bine că să știe că fetelor nu le era dragă munca și vor avea nevoie de cineva care să le procure clienți.

Bucuria de a vorbi din nou le-a copleșit pe toate. Aveau atâtea să-și povestească. Dar trebuia să o facă cu multă precauție. Mirabela le-a propus să le pună la dispoziție casa lui Cosmin, care era ferită de ochii vecinilor și de vigilența poliției.

 - Nu-mi vine să cred că ești măritată! Se entuziasma Ramona. Și nu ne-ai invitat și pe noi la nuntă.

 - Nu puteam să o fac. Abia fuseserăți arestate, riscam să pic și eu.

 - Ai dreptate. Să știi că nu am suflat un cuvânt despre tine. Nimeni nu știe că exiști.

- Tocmai pentru acest lucru vreau și eu să vă răsplătesc. Aveți la dispoziție casa soțului meu fără sămi plătiți nicio chirie. O să am doar un procent din ce încasați.

Afacerea se punea pe roate. Mirabela se ocupa de găsirea clienților, cu precădere greci. Totul se făcea online : clienții își alegeau fata și plăteau în conturile unei firme off shore, deschisă pe numele lui Cosmin. Bineînțeles că totul se făcuse fără știrea bărbatului, dar nici el nu se obosise să ceară prea multe informații.

Avea atâta încredere în soția lui, încât semnase toate actele puse în față fără măcar să-și arunce o privire. Afacerea înflorea.

Într-o dimineață de aprilie Mirabela a adus pe lume un băiețel de 3600 kilograme. În sfârșit scăpase de burta cu care i se părea că trăise o veșnicie. Era atât de fericită, de parcă s-ar fi eliberat de jugul unei pedepse capitale.

A sunat-o pe Ramona să-i dea vestea cea mare, dar fata nu i-a răspuns. Ioana și Ana aveau telefoanele închise. Probabil munceau și nu puteau fi deranjate de un telefon inoportun.

Peste trei zile familia pleca acasă cu bebelușul. Cosmin se simțea cel mai fericit tată. Își privea fiul și soția cu dragoste și recunoștință.

Peste nici două ore, poliția îi bătea la ușă cu un mandat de percheziție și unul de reținere. Era acuzat de proxenetism, trafic de persoane, constituire de grup organizat și altele. O anchetă comună româno-elenă dusese la identificarea și capturarea lui. Ramona, Ioana și Ana îl denunțaseră, indicându-l drept autor al acestor fărădelegi.

Mirabela își juca rolul de soție îngrijorată și îl asigura că lucrurile se vor rezolva. Totul se desfășura conform unui scenariu pe care ea îl scrisese demult. Iar prietenele ei nu o dezamăgiseră.

Urma să scape și de data aceasta.