În 1996, consilierul politic Arthur Finkelstein asigura victoria în alegeri a lui Benjamin Netanyahu, prezentând, în sunetul asurzitor al sirenelor, imaginile unor autobuze carbonizate de atacurile teroriste palestiniene.
Totul sub sloganul: „Fără securitate. Fără pace. Fără motive de a-l vota pe Peres“. Astăzi, Finkelstein este unul dintre consilierii lui Călin Popescu-Tăriceanu şi, brusc, chiar înaintea alegerilor, economia românească începe să fie prezentată sub stare de asediu. Şi în timp ce chiar parlamentarii PNL au votat, plini de voioşie, sporuri salariale şi creşterea propriilor pensii - iar ministrul Cristian Adomniţei, liberal şi el, continuă să promită bani de la buget.
La rândul său, aflat, măcar teoretic, de cealaltă parte a baricadei, Mircea Geoană pozează într-un soi de Scufiţă Roşie a pensionarilor şi notează pe propriul blog: „În vara anului trecut am pus guvernul să aleagă: ori creşte pensiile, ori pleacă de la guvernare. (...) Este de datoria noastră să facem viaţa vârstnicilor mai bună, iar eu mă voi îngriji personal de acest lucru. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“.
„Construirea instituţiei duşmanului poporului devine cea mai importantă preocupare de precampanie şi campanie“, notează Vasile Dâncu pe blogul său. „Suntem într-un proces de direcţionare a emoţiei negative spre adversarii politici“. Sau altfel spus: jocul strategiilor electorale a început. Şi dacă tot vorbim de bloguri şi strategii: pe blogul consilierului politic american Brian Donahue se poate citi o declaraţie mai veche a lui Finkelstein: „Politica este un joc de şah tridimensional. Noi facem o mutare. Ei fac o mutare. Apoi, mâna lui Dumnezeu intervine“. Într-o ţară în care preşedintele PNL îşi acuză propriii parlamentari de „superpopulism“, iar PSD-ul a ajuns să-l invoce pe Dumnezeu, alegătorilor nu le mai rămâne decât să se închine. Ca la vederea unei pieze rele.
Recomandările noastre
