Conform unei cercetări sociologice a IRSS alianţa partidelor de opoziţie nu ar obţine majoritatea voturilor, dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare.
Pentru prima dată, USL se află sub 50% în intenţia de vot, potrivit unui sondaj de opinie na ţional, realizat de Institutul Român de Studii Sociale (IRSS), în perioada 27 iunie -7 iulie 2011.
Astfel, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri pentru Parlament, USL ar obţine 49,50%. Pe locul doi s-ar afla PDL cu 22,50%, urmat de UNPR cu 7,80% şi UDMR – 5,70%. Candidaţii PRM ar fi votaţi de 4,60% dintre respondenţii sondajului, PNG – 1,70%, PP – 5,20% şi alte partide 3%. Nu ar merge la urne 21,9% dintre cei chestionaţi, iar 10,1% nu sunt hotărâţi. 1,5% dintre respondenţi nu au dat niciun răspuns.
În ceea ce priveşte intenţia de vot pentru preşedintele României, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, liderul PNL Crin Antonescu, ar câştiga cu 32%. Pe locul doi s-ar clasa actualul şef al statului, Traian Băsescu cu 22%, urmat de preşedintele PSD Victor Ponta, cu 17%.
Cristian Diaconescu ar obţine 7%, Dan Diaconescu – 6% iar Kelemen Hunor 5%. Sondajul a fost realizat prin interviuri telefonice, pe un eşantion de 890 de persoane adulte şi are o eroare statistică de 2,57%, la un nivel de încredere de 95%.
Isărescu şi Patriarhul, în topul încrederii
La capitolul încredere, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se bucură de o cotă de 41%. Potrivit sondajului IRSS, 40% dintre cei intervievaţi au susţinut că au multă şi foarte multă încredere în Patriarhul Daniel, acesta fiind urmat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu cu 37%. Printre personalităţile publice, pentru prima dată într-un sondaj, apare şi numele directorului SRI, George Maior, cu o cotă de încredere de 22%.
Potrivit aceluiaşi sondaj, 69% dintre români cred că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită, 20% într-o direcţie nici bună şi nici greşită, 9 % spun că ne îndreptăm într-o direcţie bună, iar 2% nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă la întrebare.
Problemele cu care se confruntă România în prezent pot fi rezolvate de Parlament cred 20% dintre respondenţii sondajului. 17 % cred că acestea pot fi rezolvate de Uniunea Europeană şi tot 17% - Sindicatele, 12% au spus că Preşedinţia, 9% - Patronatul, 7% - Armata, 5% - Guvernul şi tot 5% investitorii străini.
ESTIMARE
Lăzăroiu anticipează declinul USL
Sociologul Sebastian Lăzăroiu, actualul ministru al Muncii, susţinea luni că USL are sub 50% şi prezicea că Uniunea se va face “pulbere" până la alegerile parlamentare viitoare.
“Povestea asta cu 50% plus unu, pe care îl va obţine USL şi va guverna singur, o cred vreo doi sau trei naivi de la Bucureşti. În teritoriu, cei de la PSD şi PNL, care fac de ani de zile campanii, râd când aud asta", declara Lăzăroiu.
Afirmaţiile sale veneau în replică la anunţul secretarului general al PSD, Livu Dragnea, conform căruia USL ar avea între 60 şi 66% din intenţiile de vot, trendul fiind crescător.
Pe o scală de la 1 la 9, unde 1 înseamnă foarte puţină încredere şi 9 foarte multă încredere, unde s-ar situa următoarele personalităţi politice
Presupunând că duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României şi următoarele partide şi alianţe politice s-ar înscrie în competiţie, cu candidaţii cărui partid sau alianţă politică aţi vota?
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale, cu cine aţi vota?
Sondaje măsluite pentru liniştea lui Antonescu şi Ponta