Sondaj: Majoritatea ţărilor lumii sunt anti-imigraţie

Sondaj: Majoritatea ţărilor lumii sunt anti-imigraţie

Un sondaj de opinie internaţional, realizat în 23 de state ale lumii, de către Institutul Ipsos, arată că majoritatea populaţiei din aceste ţări consideră că imigraţia are efecte negative şi se desfăşoară la o scară mult prea mare, relatează Euractiv.

Naţiunile europene fac parte din acest trend, în care majoritatea cetăţenilor din Germania, Africa de Sud, Rusia, Turcia sau SUA consideră că imigraţia are un impact negativ asupra lor.  Sentimentul antimigraţie este deosebit de puternic în Europa, cu 65% dintre spanioli, italieni şi britanici susţinând că "există prea mulţi imigranţi în ţara lor". Suedia şi Polonia au fost singurele state europene participante la acest studiu în care majoritatea oamenilor nu consideră că imigraţia este un fenomen negativ. În nicio ţară imigraţia nu este considerată, însă, un beneficiu. Blamată pentru şomaj Imigraţia este considerată cauză a dificultăţilor întâmpinate de localnici în a-şi găsi un loc de muncă şi a presiunii puse pe serviciile publice, cum sunt sănătatea şi educaţia. Sentimentul antimigranţi are efecte şi în ce priveşte libertatea de mişcare din UE. În 11 august, de exemplu, Comisia Europeană a aprobat măsurile luate de Spania pentru excluderea muncitorilor români de pe piaţa muncii. Rata şomajului în Spania a ajuns la 21%, iar România şi Bulgaria au fost amânate recent de la intrarea în spaţiul Schengen. Guvernele olandez şi danez, ale căror guverne depind de susţinerea unor partide de extremă dreapta, au împins şi mai mult la extremă limita imigraţiei. Danemarca a impus unilateral restricţii şi controale la graniţă, măsură criticată, recent, de CE şi de Germania. Creşteri în ultimii 10 ani Numărul imigranţilor în întreaga lume a crescut dramatic, în ultimii 10 ani, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, de la 150 de milioane de persoane în 2000 la 214 milioane în 2011. În UE, însă, imigraţia a scăzut puţin, în ultimii ani, din cauza recesiunii economice. Un studiu important, publicat luna trecută de OECD arăta că imigraţia a scăzut în 2009 în statele europene, cu 7% în Franţa, cu 13% în Germania, cu 18% în Spania şi cu 25% în Italia. Totuşi, potrivit Eurostat, între 1999-2010 numărul imigranţilor a crescut de la 1,2 milioane la 4,2 milioane în Italia, de la 120.000 la 420.000 în Irlanda şi de la 650.000 la 5,7 milioane în Spania.

Ne puteți urmări și pe Google News