Sondaj EvZ. Sarmalele, mâncarea preferată a românilor

Rețeta de sarmale oltenești a lui Nicolae Ciucă. Ingredientul care face diferența. Sursa foto: Dreamstime

Cel mai recent sondaj ”Hai, România!” ne dezvăluie care este cea mai apreciată mâncare a noastră. Și nu, nu sunt mititeii și nici ciorbele, ci sarmalele. Sau varianta varză cu carne...

Astfel conform sondajului, 42% dintre votanți au optat pentru sarmale. Pe locul doi au ieșit ciorbele cu 20%. Podiumul a fost completat de mămăligă sau bulz, cu numai 15 procente. Pe locul patru s-au situat friptura și mititeii, 13%. Ultimul loc a fost luat de mâncarea preferată a lu Gigi Becali, brânza cu ceapă. Brânzica a luat numai 10 procente.

Sarmalele, origini misterioase

Despre sarmale nu se prea știe de unde au venit la noi. Cert este că se găsesc în mai multe zone gastronomice.

Prima rețetă de sarmale din gastronomia românească a apărut în ”Cărticica meseriei de bucătar”, în 1695, la Cluj. Conţinea carne de vită, grăsime de porc şi ghimbir. În timp, în Ardeal, ghimbirul a fost înlocuit cu ienibahar și cimbru. Sarmaua ardelenească se recunoaște din prima, după dimensiune. Sunt cele mai mari sarmale. În Moldova, în unele zone, sarmalele se numesc găluşti sau umplături și sunt coapte la foc de lemn, într-un cuptor tradițional.  În Dobrogea, de exemplu, sarmalele se fac din carne de oaie cu condimente orientale sau din pește.

Vremea nebună începând din ianuarie. Situație nemaîntâlnită la București

Dan Andronic publică poza cu Ponta și Trump

Toți le au

În spaţiul slav de nord şi est, sarmalelor li se spune ”porumbei”. Francezii le numesc ”țigarete de varză”, brazilienii – ”trabucuri”, în timp ce într-o zonă a Croaţiei se numesc ”bandiți”. Finlandezii pun în sarmale sirop de arţar, sirienii - felii de cartofi pe fundul oalei, ca să nu se lipească. În nord-vestul Spaniei, sarmalele sunt trecute prin făină şi ou, se prăjesc, apoi se fierb în sos de smântână cu șofran.

Istoricul culinar Cosmin Dragomir, spune că el le-a găsit ăpeste tot în lume: “Am avut câteva surprize să le descopăr din nordul Chinei până în nordul Patagoniei, sunt o mâncare rituală. Culmea, nu vin de la turci. Am găsit foarte multe rețete, variază de la măcinături, tocături, umpluturi până la metode, tehnici de coacere și fierbere și până la învelișul vegetal. Sunt port drapelul mâncărurilor tradiționale”