"Soluţia nu este să-i tratezi pe romi ca pe mingile de fotbal"

"Soluţia nu este să-i tratezi pe romi ca pe mingile de fotbal"

Parlamentarul canadian Ujjal Dosanjh critică, într-un interviu acordat EVZ, repatrierile romilor români şi bulgari din Franţa şi îndeamnă India să vorbească pe această temă.

Ujjal Dosanjh, membru important al Partidului Liberal din Canada, critică, într-un interviu acordat EVZ, măsurile luate de Franţa şi de alte state europene pentru repatrierea romilor.

El apreciază că toţi oamenii ar trebui să vorbească împotriva acestor măsuri, dar că India, ţara de origine a etniei rome, are chiar o obligaţie morală de a ridica vocea. Ujjal Dosanjh însuşi s-a născut în India, înainte de a pleca spre Marea Britanie şi mai apoi spre Canada, unde a intrat în politică. Dosanjh a fost premier al provinciei Columbia Britanică şi ministru al sănătăţii în guvernul canadian, iar acum este parlamentar. În interviu, Dosanjh observă că romii din Europa sunt trataţi ca nişte mingi de fotbal, în funcţie de interesele politice. El crede că ţările vest-europene care au dat undă verde repatrierilor ar trebui să fie stânjenite de ceea ce fac.

EVZ: Aţi declarat că India ar putea vorbi în apărarea romilor. Ce credeţi că ar putea face, mai concret, această ţară? Ujjal Dosanjh: Nu cred că India poate face mai mult decât oricare altă ţară importantă. Cred însă că India are cel puţin o obligaţie morală de a ridica vocea. Nu prea am auzit o anumită ţară care să vorbească pe această temă, cu excepţia României. De aceea cred că ar fi fost important ca India să vorbească, nu pentru că are o obligaţie legală, ci, cred eu, una morală. Poate mai mult decât alte ţări.

Cum vede un politician canadian rezolvarea situaţiei în care se află acum romii est-europeni, repatriaţi de către vest-europeni? Nu cred că un politician canadian poate oferi o soluţie, cred că soluţiile trebuie să vină din Europa. Dar nu cred că soluţiile sunt să-i tratezi pe romi ca pe nişte mingi de fotbal, nişte mingi de fotbal politice, şi de câte ori stai rău în sondaje să-i loveşti pe romi, cumva, astfel încât dreapta să primească voturi.

Nu cred că asta e soluţia. Soluţia alternativă este ca romii să aibă aceleaşi drepturi ca toate lumea şi să fie trataţi egal, să aibă oportunităţi de angajare, astfel încât să se poată integra în viaţa oraşelor, a ţărilor în care trăiesc, astfel încât să nu fie nevoiţi să vină în Canada să ceară statut de refugiat. Am citit despre situaţia din toate ţările în care romii au probleme, precum Ungaria, şi cred că deportările în masă, precum cele făcute de Italia sau Germania sau Franţa, nu sunt o soluţie. Trebuie să fie stânjenitor pentru ţările vest europene să facă ceea ce fac.

Pentru ce fel de lume luptăm?

Aţi spus că vreţi să mergeţi în Franţa pentru a analiza situaţia chiar pe teren... Voi merge în Franţa pentru trei sau patru zile în septembrie şi doresc să am câteva întâlniri cu oficiali francezi. Faptul că fostul premier al Franţei, Dominique de Villepin, care este de dreapta, vorbeşte acum împotriva lui Sarkozy este încurajant. În sensul că el crede că dreapta franceză nu este ceea ce crede Sarkozy. Am citit şi opinia lui George Soros, prin care cere Franţei să oprească deportările. Cred că oamenii din întreaga lume ar trebui să ridice glasul. Aceasta nu este doar o luptă a romilor, chiar dacă acum îi afectează doar pe ei. Până la urmă, pentru ce fel de lume luptăm?

Canada a avut, la rândul său, probleme cu romii. Guvernul canadian a decis să impună vize Cehiei, după ce mai mulţi cetăţeni cehi de etnie romă au venit în Canada pentru a cere statut de refugiat. A fost o decizie corectă a guvernului? Senzaţia mea este că decizia a fost luată nu pentru a impune vize cetăţenilor cehi, ci pur şi simplu pentru a preveni venirea etnicilor romi în această ţară, pentru că doar etnicii romi cereau statut de refugiat.

Ţările trebuie să mai recurgă la astfel de soluţii dacă se confruntă cu mii de refugiaţi, dar, pe de altă parte, guvernul canadian, care este de asemenea un guvern de dreapta, nu a vorbit prea mult despre această măsură. Nu a încercat să colaboreze cu statele europene pentru a se asigura că există destule oportunităţi pentru romi acolo unde trăiesc. Guvernul putea spune: OK, nu putem primi sute sau mii de refugiaţi, dar putem ridica această problemă, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să ceară statut de refugiat.

Canada nu a făcut asta, şi asta mă face să cred că nu a fost o măsură menită să rezolve problema refugiaţilor cehi, ci pe cea a refugiaţilor romi. "Nu cred că soluţia e să-i tratezi pe romi ca pe nişte mingi de fotbal, mingi de fotbal politice, şi de câte ori stai rău în sondaje să-i loveşti cumva." UJJAL DOSANJH, parlamentar canadian

Ne puteți urmări și pe Google News