Soluţie ca să nu îngheţe bucureştenii pe stradă: încălzitoare electrice
- Antoaneta Etves
- 29 octombrie 2012, 19:44
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că s-ar putea monta încălzitoare electrice în zonele în care vara trecătorii se răcoreau sub perdelele de apă.
Sorin Oprescu a spus, în şedinţa Comandamentului privind pregătirile pentru sezonul rece, că în zonele în care vara au fost perdele de apă sunt deja în funcţiune cablurile de curent electric, astfel că ar putea fi instalate încălzitoare electrice. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Cosmina Simean, a declarat că pentru oamenii fără adăpost sunt pregătite stocurile de haine, paturi, încălţăminte, precum şi unităţile mobile care îi vor lua de pe străzi şi îi vor duce în cele peste 1.000 de locuri existente deja în centre. Potrivit Cosminei Simean, la nivelul sectoarelor sunt 180 de locuri în centre, în timp ce municipalitatea are deja pregătite 800 de locuri în adăposturi, cu posibilitatea suplimentării numărului de paturi cu până la 30 la sută, dacă situaţia o va impune. Reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale au arătat că fiecare spital din subordinea municipalităţii şi-a achiziţionat deja stocuri de materiale antiderapante, fiind înfiinţate comandamente de dezăpezire la nivelul fiecărei unităţi sanitare. Totodată, reprezentanţii Administraţiei Spitalelor au precizat că, pe durata iernii, în special în zilele în care este necesară deszăpezirea, vor avea nevoie de ajutorul Poliţiei Locale, pentru degajarea locurilor din zona spitalelor, acolo unde în mod nefiresc staţionează taximetre.