ATENȚIE ÎNAINTE SĂ PLECAȚI LA DRUM! 66 de camere fixe de monitorizare a ȘOFERILOR fără rovinetă. Cât este AMENDA și unde sunt amplasate SISTEMELE

ATENȚIE ÎNAINTE SĂ PLECAȚI LA DRUM! 66 de camere fixe de monitorizare a ȘOFERILOR  fără rovinetă. Cât este AMENDA și unde sunt amplasate SISTEMELE

Peste 3600 de polițiști de la Rutieră vor fi cu ochii pe șoferii care vor pleca în Minivacanța de 1 Mai. Așa că, mare grijă cum conduceți în drumul spre mare sau spre stațiunile montane. Mare atenție și la cele 66 de camere de supraveghere ampasate de CNADR și care îi monitorizează pe conducătorii auto care circulă fără rovinietă. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi a dat peste 450.000 de amenzi pentru neplata rovinietei, dintre care 10.000 dintre ele au fost contestate, iar 6.000 au şi fost declarate până acum nule.

Din ianuarie 2015, numărul punctelor fixe de control amplasate de CNADR pentru monitorizarea șoferilor care nu au rovinietă  a ajuns la 66. Controlul se mai face, de asemenea, şi prin intermediul unor puncte mobile sau cu ajutorul personalului autorizat în acest sens. Cele mai multe puncte fixe de control sunt situate pe Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gîrleni, Călugăreni). Singurele camere de supraveghere poziţionate pe autostrăzi sunt cele de la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).

Amenzile pentru lipsa rovinietei ajung până la 4500 de lei

Amenzile aplicabile şoferilor care circulă cu autovehicule în lipsa unei roviniete valabile sunt cuprinse între 250 si 4500 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 15/2002 -- actul normativ prin care este reglementat tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale. Mai exact, cele mai mici amenzi se dau şoferilor de autoturisme -- între 250 si 500 de lei --, la polul opus fiind amenzile pentru şoferii vehiculelor de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare sau egală cu 12 tone (cu minimum patru axe) - între 3000 si 4500 de lei.

Cum pot cere șoferii anularea amenzii

Şoferii care au primit amenda pentru rovinietă prin poştă pot cere anularea amenzii pe motiv că procesele verbale nu sunt semnate de un agent constatator. Mai mult, conducătorii auto care au plătit deja o amendă cu semnătură electronică îşi vor primi banii înapoi. Instanţa Supremă a stabilit pe 16 februarie că toate procesele verbale care nu conţin o semnătură a agentului constatator sunt nule. “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art.4 pct.1-4 şi art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) şi alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Ne puteți urmări și pe Google News