Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

Ploi şi ceaţă în toată ţara până la sfârşitul săptămânii

Ploi şi ceaţă în toată ţara până la sfârşitul săptămânii

Astăzi debutează o săptămână în care cerul va fi mai mult noros. Chiar dacă temperaturile se vor situa în limitele normale ale acestei perioade, poate chiar mai ridicate spre mijlocul...

Ceferiştii renunţă la proteste ilegale

Ceferiştii renunţă la proteste ilegale

Sindicaliştii CFR se vor întâlni mâine cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pentru a relua discuţiile privind creşterile salariale de care vor beneficia angajaţii companiei. „Până marţi nu există riscul declanşării unui...

Hackeri instruiţi pe banii UE

Hackeri instruiţi pe banii UE

Uniunea Europeană a investit circa 200.000 de euro, în ultimii trei ani, pentru cursuri de informatică în Drăgăşani, oraş recunoscut drept adăpost pentru sute de persoane care se ocupă cu...

Pregăteşte-te de avansare

Pregăteşte-te de avansare

Dacă vrei să-ţi determini şeful să-ţi ofere un post mai bun, trebuie să te implici în foarte multe proiecte, ca să ieşi în evidenţă. Visezi la o avansare în compania...

Ninosu a învăţat Dreptul constituţional la Băneasa

Ninosu a învăţat Dreptul constituţional la Băneasa

Dosarul profesional al judecătorului de la Curtea Constituţională indică un posibil conflict de interese la pronunţarea asupra Legii CNSAS. Decizia Curţii Constituţionale (CCR), potrivit căreia legea CNSAS contravine Constituţiei, readuce...

Quality manager

Quality manager

Dicţionar de joburi. Aşa cum îi spune şi numele, un „quality manager“ este responsabil de calitatea produselor/serviciilor furnizate de către companie. De obicei, acest post este ocupat de persoane cu...

Alege cea mai bună ofertă de slujbă!

Alege cea mai bună ofertă de slujbă!

Experţii în carieră spun că, atunci când ai de ales între mai multe joburi, trebuie să ţii cont de posibilităţile de avansare. Ai primit mai multe oferte de muncă şi...

Premoniţiile lui Relu Fenechiu

Premoniţiile lui Relu Fenechiu

La „Interviurile 2+1“, deputatul ieşean prezice viitorul protejatului său, Tudor Chiuariu. Mircea Marian: De ce credeţi că sunteţi considerat cel care are cea mai mare influenţă asupra acestui guvern? Relu...

Locuri de muncă în consultanţă şi resurse umane

Locuri de muncă în consultanţă şi resurse umane

Compania Accenture are nevoie de 1.000 de oameni în special la financiar-contabilitate şi resurse umane. Sunt avantajaţi cei care ştiu engleza şi o altă limbă străină. Firma Accenture, specializată în...

Jurnalul iubirii, necenzurat

Jurnalul iubirii, necenzurat

„Henry şi June“, un al treilea volum din jurnalul erotic de 35.000 de pagini ţinut de iubita celebrului scriitor Henry Miller, a apărut zilele acestea în librării. Deşi e primul...

Avantaj infim pentru Boris Tadici

Avantaj infim pentru Boris Tadici

Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, actualul preşedinte, proeuropean, a obţinut 50,5% din voturile electoratului sârb. Proeuropeanul Boris Tadici a fost reales, ieri, în funcţia de preşedinte al...

Tânăr de origine română, acuzat de crimă în SUA

Tânăr de origine română, acuzat de crimă în SUA

Fiul adoptiv, în vârstă de 18 ani, al unui cuplu din Loganville, a fost arestat ieri în legătură cu moartea părinţilor săi, transmite The Walton Tribune. Potrivit şerifului comitatului Walton,...

Protest privind legea CNSAS

Protest privind legea CNSAS

23 de organizaţii neguvernamentale şi sindicale protestează la această oră în Piaţa Universităţii din Capitală faţă de hotărârea Curţii Constituţionale. Acestea cer Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului să ia măsuri legislative...

Conducerea Serviciului de Ambulanţă din Vaslui, destituită

Conducerea Serviciului de Ambulanţă din Vaslui, destituită

Această măsură a fost luată astăzi de Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice. Arafat a constatat, la un control, că maşinile dotate modern nu erau folosite şi...

Interviu cu Nicolas Sarkozy în EVZ de mâine

Interviu cu Nicolas Sarkozy în EVZ de mâine

Înainte de sosirea sa la Bucureşti, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a acordat un interviu în exclusivitate Evenimentului zilei în care pledează pentru repatrierea individuală a cetăţenilor străini sosiţi ilegal pe...

Omul saptamanii: Jean Constantin: „M-a bucurat foarte mult vestea că voi primi Premiul Gopo“

Omul saptamanii: Jean Constantin: „M-a bucurat foarte mult vestea că voi primi Premiul Gopo“

Cariera artistică de peste 40 de ani a reputatului actor Jean Constantin va fi încununată luna viitoare prin acordarea diplomei pentru întreaga activitate, cu ocazia decernării Premiilor Gopo. EVZ:Cum aţi...

Sarko, soţul Carlei Bruni, vine maine in România

Sarko, soţul Carlei Bruni, vine maine in România

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, s-a căsătorit ieri cu fostul fotomodel italian Carla Bruni. Prima vizită oficială a acestuia după solemnul eveniment va fi în ţara noastră. E primul preşedinte din...

„Le Figaro“ atacă dur Biserica Ortodoxă din România

„Le Figaro“ atacă dur Biserica Ortodoxă din România

Într-un articol publicat vineri, cotidianul acuză BOR pentru proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, imixtiune în viaţa publică şi intoleranţă faţă de homosexualitate. Intitulat „Proiectele faraonice ale Bisericii Ortodoxe la Bucureşti“, articolul...

Doamnele de la Palatul Élysée

Doamnele de la Palatul Élysée

Dacă în secolul trecut soţia preşedintelui Franţei stătea în umbră şi apărea în public doar atunci când cerea protocolul, statutul de „primă-doamnă“ a suferit modificări, iar astăzi multe dintre ele...