Tranzacţiile imobiliare ilegale au atins cote fără precedent în întreaga ţară. Prima în top este Capitala, unde reţelele de infractori obţin, lunar, profituri de milioane de euro, fiind vizate cu precădere imobilele şi terenurile din zonele rezidenţiale.

Potrivit unui bilanţ al poliţiei, numărul persoanelor care, în primele cinci luni ale acestui an, au fost lăsate fără case sau terenuri de către astfel de escroci l-a egalat pe cel al păgubiţilor din tot anul trecut.

„Suntem convinşi că, la finele lui 2008, am putea avea un număr dublu sau chiar triplu de dosare faţă de anul trecut. Motivul: grupările infracţionale de acest gen se înmulţesc pe zi ce trece, deoarece reuşesc «să cumpere» din ce în ce mai uşor serviciile unor funcţionari publici din cadrul primăriilor sau al oficiilor de Cadastru de la care, în schimbul a maximum 10.000 de euro, primesc chiar actele de proprietate ale unor imobile, în original. În plus, au apărut precum ciupercile după ploaie falsificatori profesionişti de acte, majoritatea tineri, cu vârste de până la 19 ani“, au precizat judiciarişti din cadrul Poliţiei Capitalei.

Complici: notari, funcţionari publici şi agenţi imobiliari

Potrivit poliţiştilor, „reţeta perfectă“ a unei fraude imobiliare profitabile este atragerea în cadrul unei astfel de grupări nu doar a unor funcţionari, ci şi a unor reprezentanţi ai agenţiilor imobiliare şi chiar a notarilor publici.

„În 40% dintre cazuri, dosarele au fost declinate Parchetului Curţii de Apel Bucureşti – singura care-i poate ancheta pe cei din urmă – pentru că există informaţii certe că infractorii au avut complici notari, care, culmea, au birourile în centrul Capitalei“, a precizat unul dintre judiciariştii care a anihilat deja nouă reţele de escroci imobiliari.

Potrivit acestuia, infractorii au experimentat până acum două moduri de operare. Pe de-o parte, obţin de la funcţionari de la Cadastru actul de proprietate, în original, pe care cei din urmă îl înlocuiesc cu o copie. Pe baza acestuia, merg la un notar din provincie, unde se realizează o procură în baza căruia cel împuternicit poate vinde imobilul sau terenul. „În ultima vreme, escrocii folosesc pe post de împuterniciţi persoane fără adăpost, iar terenurile vizate sunt, în special, cele din sectorul 1, abandonate de proprietar“, a completat poliţistul.

Pe de altă parte, în cazul în care nu sunt ajutaţi de funcţionari, liderii reţelelor apelează la falsificatori de acte, care reproduc perfect o carte de identitate în schimbul a maximum 300 de euro. „Unul dintre falsificatorii la care merg toate clanurile interlope din Bucureş ti este un tânăr căruia i se spune «Buştei». Acesta poate realiza un act de proprietate care redă cu maximă fidelitate datele din cel original. La fel de celebru printre infractorii care se ocupă cu tranzacţii imobiliare ilegale este şi Aurel Pastramă, directorul unei agenţii imobiliare din cartierul Colentina“, au adăugat anchetatorii.

VICTIME

Notarii, păcăliţi cu falsuri performante

Reprezentanţii Uniunii Notarilor Publici din România (UNPR) susţin că tranzacţiile imobiliare ilegale au devenit un fenomen căruia cu greu i se poate pune capăt. „Există pe piaţă falsuri după acte de identitate sau de proprietate care sunt greu de depistat chiar şi de poliţişti, de aceea cabinetele notariale au fost dotate cu aparate de depistare a acestor falsuri. (…) De multe ori, notarii au fost şi ei victime ale unor astfel de infractori care le-au falsificat ştampilele“, au precizat oficialii asociaţiei profesionale.