Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

LANSARE BOOKFEST: „Cu inima smulsă din piept“

LANSARE BOOKFEST: „Cu inima smulsă din piept“

După ce a scris „Bazar bizar“, „Ghidul nesimţitului“ sau „Fie-ne tranziţia uşoară - perle româneşti“, toate pentru colecţia „Râsul lumii“ de la Humanitas, scriitorul Radu Paraschivescu lansează astăzi, la Bookfest,...

Grav accident de circulaţie

Grav accident de circulaţie

BIHOR. Opt persoane au fost rănite ieri, în jurul orei 17.00, în urma unui accident în care au fost implicate două autobuze, cu zeci de călători. Unul dintre autobuze a...

Două milioane de români, fără talon de analize

Două milioane de români, fără talon de analize

În jur de 10% dintre români nu au primit taloanele de analize din cauza bazelor de date eronate. Unele au ajuns la persoane decedate de zeci de ani. În jur...

Amintiri

Amintiri

Până de curând, în rubrica intitulată „Presa epocii staliniste“, găzduită de acest colţ de pagină, am încercat să aducem în atenţia cititorilor modul în care, după ce a acaparat puterea...

Barilul de petrol creşte alarmant

Barilul de petrol creşte alarmant

Barilul de petrol a depăşit 137 de dolari la bursele de la New York şi Londra. Preţul petrolului atinge pentru prima dată aceste cotaţii, aproape simultan la New York şi...

Ofiţer criminalist, găsit spânzurat

Ofiţer criminalist, găsit spânzurat

Un poliţist de la Serciul Investigaţii Criminale Moineşti, găsit, azi, spânzurat în subsolul blocului în care locuia. Cel care i-a descoperit cadavrul a fost chiar fratele său, iar primele cercetări...

Nicolăescu, ţinta "manevrelor politice"

Nicolăescu, ţinta "manevrelor politice"

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, răspunde acuzaţiilor făcute de sindicaliştii mureşeni din sănătate şi de reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, conform cărora sunt manipulaţi politic atunci când reclamă...

Italienii nu sunt rasişti şi xenofobi

Italienii nu sunt rasişti şi xenofobi

Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a declarat azi, în cadrul unui interviu acordat AFP, că italienii nu sunt nici rasişti, nici xenofobi, dar au nevoie de siguranţă. Italia deţine...

Orban, acuzat de accidentul de la Valea Călugărească

Orban, acuzat de accidentul de la Valea Călugărească

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, cere demisia ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, şi pe cea a secretarului de stat Antonel Tănase pentru producerea accidentului feroviar de la Valea Călugărească, soldat cu...

Ioana Maria Vlas, condamnată la opt ani de închisoare

Ioana Maria Vlas, condamnată la opt ani de închisoare

Fostul preşedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, a fost condamnată astăzi de Tribunalul Bucureşti la opt ani de închisoare şi la plata a 40,4 miliarde de lei vechi către...

Cumpărătorul va dicta preţul apartamentelor

Cumpărătorul va dicta preţul apartamentelor

Răsturnare de situaţie pe piaţa imobiliară românească: cumpărătorul începe să dicteze preţul imobilului, nu doar vânzătorul, aşa cum se întâmpla până acum, spun avocaţii care intermediază tranzacţii. Potrivit acestora, se...

Român, bătut şi tâlhărit de poliţişti greci

Român, bătut şi tâlhărit de poliţişti greci

Un român de 35 de ani a fost bătut de şeful unei secţii de poliţie din oraşul Corint şi de şase subalterni ai acestuia. Potrivit unui comunicat al Ministerului grec...

Începe procesul maidanezilor

Începe procesul maidanezilor

Iulian Urban, avocatul care a decis să dea în judecată primăria pentru câinii de pe străzi, deschide astăzi acţiunea în instanţă împotriva autorităţilor. El va chema în solidar Primăria Sectorului...

România, furnizoare de sclavi pentru Occident

România, furnizoare de sclavi pentru Occident

România este ţară sursă, de destinaţie şi de tranzit pentru traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale şi muncii forţate, se arată într-un raport al Departamentului de Stat american....

Judecarea dosarului „Rafo“ se reia

Judecarea dosarului „Rafo“ se reia

Dosarul „Rafo - Carom“ se reîntoarce în sala de judecată, după mai bine de şapte luni de suspendare. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, ieri, recursul procurorilor împotriva deciziei...

Inimăroiu şi-a luat parcul înapoi

Inimăroiu şi-a luat parcul înapoi

În sectorul 4 din Bucureşti, un singur om a reuşit „să gonească“ parcul unui cartier întreg. Primarul s-a conformat, deşi locul fusese amenajat cu câteva săptămâni înainte. Un părculeţ amenajat...

Regele a primit Peleşul de Paştele Cailor

Regele a primit Peleşul de Paştele Cailor

Majestatea Sa a aşteptat 60 de ani ca să-şi redobândească domeniul şi a anunţat că acesta va rămâne deschis publicului. Regele Mihai s-a întors, ieri, în calitate de proprietar al...

Prima Toyota Yaris de la concursul EVZ, câştigată de un braşovean

Prima Toyota Yaris de la concursul EVZ, câştigată de un braşovean

Câştigătorul primei maşini puse la bătaie de EVZ, în concursul „O Toyota pe zi“, este un braşovean de 67 de ani, care se consideră, de fel, ghinionist. Liviu Jugărean este...

„STUDENT 2008“: Ghidul admiterii la facultate

„STUDENT 2008“: Ghidul admiterii la facultate

Ghidul admiterii la facultate, „Student 2008“, editat de „Evenimentul zilei“, se găseşte, începând de mâine, la chioşcurile de ziare, la preţul de 4,9 lei. Ghidul are 220 de pagini şi...

Mircea Cărtărescu împuşcă premiu după premiu

Mircea Cărtărescu împuşcă premiu după premiu

După ce a primit 25.000 de euro de la Ministerul Culturii, scriitorul a fost premiat aseară şi de Uniunea Scriitorilor. Salonul de Carte Bookfest a fost, ieri-seară, gazda unui eveniment...