Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

Lovitură pentru toţi ŞOFERII. Chiar dacă este o afecţiune MINORĂ, te va ÎMPIEDICA să iei PERMISUL

Lovitură pentru toţi ŞOFERII. Chiar dacă este o afecţiune MINORĂ, te va ÎMPIEDICA să iei PERMISUL

Chiar dacă ai deja permis de conducere sau urmează îl iei, lucrurile nu vor mai fi la fel de simple ca până acum. Toţi oamenii trebuie testaţi medical. Persoanele care...

LEGEA SALARIZĂRII în plenul SENATULUI

LEGEA SALARIZĂRII în plenul SENATULUI

Proiectul Legii salarizării intră la vot în plenul Senatului. În comisia parlamentară de specialitate au fost majorate venituri în Educație, Mediu și administrație publică Plenul Senatului va dezbate și vota,...

Zonele unde autobuzele şi taxiurile vor avea benzi unice. Cei care aleg maşina mică- stau în trafic

Zonele unde autobuzele şi taxiurile vor avea benzi unice. Cei care aleg maşina mică- stau în trafic

Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, a început implementarea proiectului privind crearea de noi benzi unice destinate transportului în comun. În acest sens, specialiştii din cadrul Municipalităţii şi reprezentanţii...

Scandalul "Parcul Bordei". Cum a rămas omul de afaceri Constanda proprietar de 4.600 mp în parc

Scandalul "Parcul Bordei". Cum a rămas omul de afaceri Constanda proprietar de 4.600 mp în parc

Scandalul Parcul Bordei versus Satul Francez este departe de a se încheia. Omul de afaceri Costică Constanda a rămas proprietar peste 4.600 de metri pătraţi în Parcul Bordei, în urma...

Sesiunea specială a Evaluării Naționale - între 12 și 16 iunie, în București

Sesiunea specială a Evaluării Naționale - între 12 și 16 iunie, în București

Sesiunea specială a Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a participanți la loturile naționale de pregătire pentru olimpiade și concursurile internaționale va avea loc în perioada 12 - 16 iunie,...

De astăzi încep înscrierile pentru BACALAUREAT!

De astăzi încep înscrierile pentru BACALAUREAT!

Elevii de clasa a XII-a intră în focurile examenului de bacalaureat. În perioada 22 - 26 mai se desfășoară înscrierea la prima sesiune de examen. În sesiunea iunie-iulie a examenului...

Pericol de EXPLOZIE în Voluntari. O ţeavă de GAZE a fost RUPTĂ

Pericol de EXPLOZIE în Voluntari. O ţeavă de GAZE a fost RUPTĂ

O ţeavă de gaze a fost ruptă în urma unui accident rutier. Pompierii au lucrat timp de o oră pentru a preveni un dezastru. O întreagă locuinţă a fost zdruncinată...

Cazul doctoriței căreia Finlanda i-a luat copiii. Românii au ieșit în stradă pentru a o susține pe Camelia Smicală

Cazul doctoriței căreia Finlanda i-a luat copiii. Românii au ieșit în stradă pentru a o susține pe Camelia Smicală

Câteva sute de persoane au ieșit ieri în stradă în mai multe orașe ale României pentru a protesta față de situația medicului Camelia Smicală, căreia autoritățile finlandeze i-au luat cei...

Est-europenii continuă să plătească mai mult decât occidentalii pe acelaşi produs, dar de calitate mai proastă

Est-europenii continuă să plătească mai mult decât occidentalii pe acelaşi produs, dar de calitate mai proastă

Europarlamentarul român Maria Grapini a cerut în Legislativul de la Strasbourg ca multinaţionalele măcar să vândă alimentele sub brand-uri diferite Parlamentul European a luat din nou în discuţie, săptămâna trecută,...

Povestea neromanțată a Dicționarului General al Literaturii Române. „Actualul sistem de învățământ umanist pare mai degrabă ostil istoriei literare” | Bookfest 2017

Povestea neromanțată a Dicționarului General al Literaturii Române. „Actualul sistem de învățământ umanist pare mai degrabă ostil istoriei literare” | Bookfest 2017

Paul Cernat , conferențiar universitar doctor la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universității București, nu se sfi ește să pună degetul pe rănile educației și culturii noastre. Apariția Dicționarului...

CUTREMUR în această seara în România

CUTREMUR în această seara în România

În această seară a avut loc un cutremur în județul Vrancea, potrivit Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Ce magnitudinea a avut seismul. Potrivit Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru...

O comună din Bărăgan a ajuns EXEMPLU pentru români. Situația este UNICĂ în județ

O comună din Bărăgan a ajuns EXEMPLU pentru români. Situația este UNICĂ în județ

O localitate din Bărăgan, considerată una dintre cele mai defavorizate zone ale României, oferă un exemplu pozitiv românilor. Niciun localnic al comunei Gheorghe Doja nu a apelat la ajutoarele sociale....

CONSPIRAȚIE ALIMENTARĂ întinsă peste trei frontiere. ADEVĂRUL ȘOCANT despre MERELE poloneze. S-a lăsat cu ARESTĂRI

CONSPIRAȚIE ALIMENTARĂ întinsă peste trei frontiere. ADEVĂRUL ȘOCANT despre MERELE poloneze. S-a lăsat cu ARESTĂRI

Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova au operat în weekend șase rețineri, patru funcționari ai statului și doi afaceriști. Dosarul are legătură cu o afacere...

Carne expirată de șase ani, la VÂNZARE. Patronul s-a ales doar cu o amendă

Carne expirată de șase ani, la VÂNZARE. Patronul s-a ales doar cu o amendă

Incredibil. Carne de pui expirată de șase ani se comercialia într-un magazin din România. Și nu era singurul produs expirat. Cu toate acestea, patronul s-a ales doar cu amenda și...

A început Parada DIVERSITĂȚII. Circa 150 de persoane s-au adunat la Arcul de Triumf

A început Parada DIVERSITĂȚII. Circa 150 de persoane s-au adunat la Arcul de Triumf

Circa 150 de persoane s-au adunat la Arcul de Triumf, pentru a participa la Parada Diversității, care va începe la ora 17. Marșul Diversității, organizat de Asociația ACCEPT, se va...

DE ULTIMĂ ORĂ. Accident rutier grav la Cernica. Sunt mai multe victime

DE ULTIMĂ ORĂ. Accident rutier grav la Cernica. Sunt mai multe victime

Un accident grav s-a produs, în această după-amiază, la Cernica. Un microbuz a fost implicat într-o coliziune. Minimum zece persoane au fost rănite în acest groaznic accident. Din păcate, în...

NOAPTEA MUZEELOR va fi vegheată de peste 3.000 de forţe de ordine

NOAPTEA MUZEELOR va fi vegheată de peste 3.000 de forţe de ordine

Noaptea Muzeelor va fi vegheată de peste 3.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, care au fost mobilizaţi, peste efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflate la serviciu, pentru a asigura buna...

NOAPTEA MUZEELOR alături de militarii din Armata României

NOAPTEA MUZEELOR alături de militarii din Armata României

De la Noaptea Muzeelor, eveniment patronat de Consiliul Europei şi UNESCO, nu va lipsi nici Ministerul Apărării Naţionale care organizează mai multe activităţi la principalele obiective în care vizitatorii pot...

Cel mai vechi FESTIVAL de JAZZ din România are loc la SIBIU

Cel mai vechi FESTIVAL de JAZZ din România are loc la SIBIU

Sute de oameni veniţi din toată ţara se află la Sibiu pentru cel mai vechi festival de Jazz din Romania. Oamenii pot asculta muzica în fiecare seară, gratuit, in Piata...

NOAPTEA MUZEELOR la FOIŞORUL DE FOC edificiul simbol al pompierilor militari

NOAPTEA MUZEELOR la FOIŞORUL DE FOC edificiul simbol al pompierilor militari

În Noaptea Muzeelor Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) îi invită pe bucureşteni la Foişorul de Foc, edificiul simbol al pompierilor. Sâmbătă seara, atunci când 3.000 de muzee din...