Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

Ce urmează să se întâmple cu pedofilii. Inițiativă drastică a clasei politice

Ce urmează să se întâmple cu pedofilii. Inițiativă drastică a clasei politice

Se înăspresc pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Cei care abuzează sexual copiii vor ajunge obligatoriu la pușcărie. O iniţiativa legislativă, depusă în Parlament, a primit raport pozitiv cu unanimitate...

Președintele de la Niceea – Calendar creștin ortodox: 21 februarie

Președintele de la Niceea – Calendar creștin ortodox: 21 februarie

Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei, a fost originar din Sid (Pamfilia, Asia Mică) și a trăit în vremea lui Constantin cel Mare (306-337). Sfântul Eustatie a fost mai întâi episcop...

Cine este noul rector al Universității de Medicină din Timișoara

Cine este noul rector al Universității de Medicină din Timișoara

Un fost director al Spitalului Municipal din Timișoara a devenit noul rector al Universității de Medicină ”Victor Babeș” din orașul de pe Bega. Doctorul Ocravian Crețu a fost ales, joi...

Bombă în România. Prețurile la gaze vor crește cu până la 300%. Deja a crescut cu...

Bombă în România. Prețurile la gaze vor crește cu până la 300%. Deja a crescut cu...

Mihai Gâdea a prezentat în timpul emisiunii pe care o moderează o problemă care îi privește pe toți cetățenii României. Este legat de prețul pe care îl va atinge o...

Veste incredibilă despre vizele pentru SUA. Anunțul ambasadorului despre Visa Waiver

Veste incredibilă despre vizele pentru SUA. Anunțul ambasadorului despre Visa Waiver

România merită să fie parte a programului Visa Waiver, îndeplineşte criteriile tehnice şi de securitate legate de acesta, fiind şi partener şi aliat de încredere al Statelor Unite, a declarat...

Gata cu chimia. A intrat pe piață hamburgerul cu mucegai

Gata cu chimia. A intrat pe piață hamburgerul cu mucegai

Cunoscutul lanţ fast-food Burger King a anunţat miercuri că va înceta să mai folosească conservanţi, coloranţi şi arome artificiale la clasicul său „whopper”, prezentând un video de 45 de secunde...

Ce au descoperit autoritățile în două spitale din țară. Este inuman

Ce au descoperit autoritățile în două spitale din țară. Este inuman

Inspectorii OPC au găsit mai multe nereguli în urma unor controale la două spitale din Mehedinți. Imaginile pe care le-au văzut în cele două spitale i-a marcat până și pe...

De ce s-a măritat în secret „Mama-natură”. Drama fostei vedete a Antenelor

De ce s-a măritat în secret „Mama-natură”. Drama fostei vedete a Antenelor

„Mama-natură”, Roxana Ionescu, fosta vedetă a trustului Intact, a ajuns în mare secret, în fața ofițerului stării civile și i-a zis marele „DA” lui Tinu Vidaicu. În cele din urmă,...

Încă o dramă în Sănătate. Bebelușul s-a ales cu răni groaznice la spital

Încă o dramă în Sănătate. Bebelușul s-a ales cu răni groaznice la spital

O fetiță de cinci luni a căpătat răni groaznice la mâini, din cauza medicilor Spitalului din Vulcan, județul Hunedoara, care nu i-au schimbat timp de o săptămână leucoplastul care fixa...

Ar putea fi dezastru pentru Antena 1: Vulpița, interzisă la TV?! Ce spun membrii CNA

Ar putea fi dezastru pentru Antena 1: Vulpița, interzisă la TV?! Ce spun membrii CNA

Membrii CNA, Radu Herjeu și Dorina Rusu, au oferit primele reacții după ce instituția de unde fac parte a decis amendarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei, pentru „cazul...

Netflix a luat o decizie radicală! Ce nu mai pot face utilizatorii

Netflix a luat o decizie radicală! Ce nu mai pot face utilizatorii

Platforma Netfllix a luat o decizie care s-ar putea să nu fie pe placul milioanelor de utilizatori. Netflix a renunțat în urmă cu puțin timp să mai ofere accesul gratuit...

Echipamentele de combatere a coronavirusului au fost cumpărate. Cîțu a făcut anunțul

Echipamentele de combatere a coronavirusului au fost cumpărate. Cîțu a făcut anunțul

Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Florin Cîţu, susține că în prima săptămână din luna martie se va încheia achiziția pentru echipamente, material și substanţe de prevenire a infectării cu coronavirus....

Vino să-l întâlnești pe Andrei Gorzo! Viața, moartea și iar viața criticii de film

Vino să-l întâlnești pe Andrei Gorzo! Viața, moartea și iar viața criticii de film

Vineri, 21 februarie, ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bd. Eroilor 15, Cluj-Napoca), va avea loc o întâlnire cu Andrei Gorzo, cu prilejul lansării volumului Viața, moartea și iar viața...

Alerta de la Samsung a creat panică în toată lumea. Ce se întâmplă cu telefonul tău

Alerta de la Samsung a creat panică în toată lumea. Ce se întâmplă cu telefonul tău

Utilizatorii Samsung au primit o notificare destul de ciudată de la aplicația „Find my Mobile”. Recent, utilizatorii de telefoane Galaxy din întreaga lume au primit o alertă, un mesaj neobișnuit...

Atenție! Există o legătură strânsă între poluare și această boală! Cum ne putem proteja

Atenție! Există o legătură strânsă între poluare și această boală! Cum ne putem proteja

Există o legătură strânsă între calitatea aerului și tulburările mintale, spun cercetătorii unui studiu destul de controversat. Un studiu realizat de Universitatea din Chicago a scos la iveală faptul că...

Noi speranțe pentru locuitorii din Drumul Taberei. Când va fi gata metroul

Noi speranțe pentru locuitorii din Drumul Taberei. Când va fi gata metroul

Locuitorii cartierului Drumul Taberei au parte de vești bune. Ministrul propus al Transporturilor, Lucian Bode, promite că se va circula cu metroul în Drumul Taberei încă din această vară! La...

Botoșani. Grav accident rutier, cu patru copii răniți

Botoșani. Grav accident rutier, cu patru copii răniți

Un grav accident rutier s-a produs joi dimineață în județul Botoșani. O mașină care circula regulamentar a lovit în plin o căruță, în localitatea Vorona. Din câte se pare, atelajul...

Cum ne otrăvește Occidentul! ANSVSA avertizează: importăm fructe și legume cu pesticide!

Cum ne otrăvește Occidentul! ANSVSA avertizează: importăm fructe și legume cu pesticide!

Gripa aviară și pesticidele, pericol iminent În ceea ce priveşte gestionarea focarului de gripă aviară H5N8, diagnosticat la păsări pe platforma zootehnică Seini din judeţul Maramureş, membrii Consiliului Ştiinţific au...

Autostrada Soarelui intră în reparații! Când se vor finaliza

Autostrada Soarelui intră în reparații! Când se vor finaliza

Autostrada Soarelui reintră în reparații cu o întârziere de două zile față de data anunțată de Compania de Drumuri. Muncitorii și-au făcut apariția pe Autostradă la două zile după termenul...

Vești bune pentru elevi! Statul le dă bani în plus. Care sunt condițiile

Vești bune pentru elevi! Statul le dă bani în plus. Care sunt condițiile

Un proiect prin care elevii primesc câte 200 de euro din partea statului, pentru achiziționarea de tablete și calculatoare, a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației. Programul se adresează...