Ce urmează să se întâmple cu pedofilii. Inițiativă drastică a clasei politice

Ce urmează să se întâmple cu pedofilii. Inițiativă drastică a clasei politice

Se înăspresc pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Cei care abuzează sexual copiii vor ajunge obligatoriu la pușcărie. O iniţiativa legislativă, depusă în Parlament, a primit raport pozitiv cu unanimitate de voturi de la Comisia juridică a Senatului şi va fi supusă votului final al senatorilor.

Propunerea prevede o serie de modificări prin care adulții care săvârşesc abuzuri sexuale împotriva minorilor să primească pedepse mai dure, astfel încât  să nu mai poată exista suspendarea ori amânarea executării. În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul comisiei, senatorii au votat în unanimitate pentru creşterea pedepsei minime pentru infracţiunea de act sexual cu minor, până la 5 ani.

Inițiativa aparține deputatului independent Oana Bîzgan. Aceasta prevede că adulţii care iniţiază sau efectuează actul sexual cu un minor sub 14 ani vor intra la închisoare şi nu vor mai putea fi condamnaţi cu suspendare. ”Toată situaţia a scăpat sub control. (...) În momentul de faţă avem peste 10.000 de cazuri înregistrate în 9 ani. Şi în 2017 şi 2018, din totalitatea celor care au primit o sentinţă definitivă, mai mult de jumătate dintre ei au primit pedepse cu suspendare.

Este inacceptabil, din punctul meu de vedere, pentru că mesajul pe care îl dăm unor astfel de prădători este că actul sexual cu un copil este în regulă, faci cu suspendare. Ceea ce înseamnă că nu facem altceva decât să închidem ochii la nişte lucruri deosebit de grave care au un impact în societate, nu doar în viaţa acelui copil, ca să nu mai zicem de trauma totală şi permanentă a acelui copil", a afirmat Bîzgan pentru Agerpres.

Deputatul a motivat faptul că se cunosc cazuri în care procurori şi judecători au schimbat fapta de viol în cazul unor fete de 9 - 10 ani în cea de act sexual cu un minor pentru a putea aplica o pedeapsă cu suspendare. ”Mai mult decât atât, ce este şi mai grav este că am avut cazuri de copile de 9 - 10 ani care au fost abuzate sexuale, deci violate, iar unii procurori şi judecători au schimbat fapta de la viol la act sexual cu un minor tocmai pentru a aplica o pedeapsă cu suspendare, pentru că, citez, ”copila nu avea vânătăi pe corp, că nu s-a zbătut sau prin comportamentul său a iniţiat actul sexual”. Am văzut foarte multe cazuri de genul acesta, iar peste 88% dintre violatorii şi abuzatorii sexuali de minori au primit pedepse sub 5 ani”, a mai spus Oana Bîzgan pentru sursa citată.

Deputatul propune, în iniţiativa legislativă, mărirea pedepsei minime la 5 ani pentru astfel de fapte, astfel încât să nu mai poată fi dată cu suspendare.