Negocieri pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor. Netanyahu prezintă contrapropunerea

Negocieri pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor. Netanyahu prezintă contrapropunereaBenjamin Netanyahu. Sursa foto: Facebook

Biroul prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat sâmbătă că a înaintat o contrapropunere mediatorilor, în deplină coordonare cu Statele Unite, având ca obiectiv eliberarea ostaticilor și încetarea focului în Fâșia Gaza.

Israel răspunde propunerii Hamas privind eliberarea ostaticilor

„Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a susţinut ieri o serie de consultări în urma propunerii primite de la mediatori. În ultimele ore, Israelul şi-a prezentat contrapropunerea mediatorilor în deplină coordonare cu Statele Unite”, se arată în cadrul unui comunicat.

Anunțul Israelului vine după ce Hamas a transmis sâmbătă că este dispusă să elibereze un număr mici de ostatici, cu condiția ca guvernul Netanyahu să garanteze încetarea focului pe durata sărbătorii Eid al-Fitr, care marchează sfârșitul Ramadanului, a confirmat pentru EFE o sursă egipteană apropiată de negocieri.

Presa locală, citând o sursă israeliană apropiată negocierilor, informează că noua propunere egipteană prevede o încetare a focului de 50 de zile și eliberarea a cinci ostatici vii.

Eliberarea lui Edan Alexander, cerută de Trump

Printre ostaticii pe care Hamas i-ar putea elibera se află și soldatul israeliano-american Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, potrivit sursei egiptene. Aceasta a anunțat că eliberarea sa ar fi fost solicitată de Donald Trump, care, totodată, s-ar fi angajat să sprijine reluarea dialogului pentru o încheiere permanentă a conflictului.

În Fâșia Gaza se află încă 59 de ostatici, dintre care aproximativ 20 ar fi decedați, potrivit estimărilor Israelului. Predarea acestora era prevăzută în a doua fază a acordului de încetare a focului, blocat de Israel la începutul lunii martie.

Donald Trump

Donald Trump. Sursa foto: x.com

Israel extinde operațiunile împotriva Hamas în Rafah

Armata israeliană a transmis că va extinde operațiunile din Al Khanina, Rafah, unde a demontat infrastructura Hamas și a continuat bombardamentele asupra acestei grupări și a Jihadului Islamic Palestinian.

Autoritățile israeliene susțin că zeci de „teroriști”, inclusiv cei implicați în lansarea de rachete, au fost eliminați și că au fost dezactivate lansatoare de rachete și depozite de arme.

Bilanțul victimelor continuă să crească

Ministerul Sănătății din Gaza a anunțat sâmbătă că bombardamentele israeliene din ultimele 24 de ore au ucis 25 de palestinieni și au rănit alți 70.

De la reluarea atacurilor pe 18 martie, 921 de persoane au murit și peste 2.000 au fost rănite. În total, din octombrie 2023, ofensiva israeliană a provocat moartea a 50.277 de palestinieni și rănirea a 114.095, majoritatea femei și copii.

Mii de persoane rămân dispărute, multe sub dărâmături, fără posibilitatea de a fi salvate, deoarece Israelul restricționează accesul echipelor de intervenție.

Fâșia Gaza

Fâșia Gaza / sursa foto: dreamstime.com

Criză umanitară și atacuri asupra echipelor de salvare

Semiluna Roșie Palestiniană a denunțat pentru a șaptea zi consecutiv că nouă tehnicieni de urgență sunt dați dispăruți în Tal al Sultan, Rafah, după ce au fost „asediați și atacați” de forțele israeliene.

Guvernul din Gaza susține că, din octombrie 2023, armata israeliană a distrus 26 de centre de distribuție a alimentelor și 37 de centre de ajutor pentru persoanele strămutate.

Aceeași sursă afirmă că, de la începutul lunii, Israelul a blocat intrarea a 16.800 de camioane cu ajutoare, 1.400 cu combustibil și 200.000 de corturi, agravând criza umanitară.