ŞOCANT. Două femei au fost EXECUTATE în Ucraina dintr-un motiv INCREDIBIL
- Valentin Pîrc ălabu
- 17 iunie 2015, 19:58
Doi soldaţi ucrainieni sunt acuzaţi că au executat două femei pentru presupusa lor susţinere faţă de separatiştii proruşi. Acestia au fost arestaţi, a anunţat Parchetul regiunii Donetk.
O femeie de 77 de ani şi fiica sa, în vârstă de 45 de ani, au fost găsite împuşcate în cap, la Lugansk, informează Agerpres, citând AFP.
''A fost stabilit că, la 15 iunie, militarii au intrat în casa unde trăiau cele două femei, pe care ei le suspectau de separatism', şi le-au ucis”, au spus reprezentanţii Parchetului într-un comunicat. Cei doi soldaţi, în vârstă de 23 şi 25 de ani, au fost arestaţi şi şi-au recunoscut fapta, a precizat Parchetul.
Conflictul din estul separatist ucrainean, declanşat în aprilie 2014, a făcut până în prezent peste 6.400 de morţi.