ȘOC în tenisul mondial. Una dintre cele mai cunoscute jucătoare SE RETRAGE din activitate. Are un PALMARES mai bun în meciurile directe disputate cu Simona Halep
Poloneza Agnieszka Radwanska a anunțat că se retrage din circuitul profesionist, din cauza accidentărilor care nu i-au dat pace în ultima vreme.
Agnieszka Radwanska, una dintre jucătoarele de tenis care s-au remarcat în circuitul WTA, în ultimii ani, a anunțat că pune capăt carierei. Poloneza a fost forțată să ia această decizie din cauza accidentărilor.
„Azi, după 13 ani de tenis competitiv, am decis să îmi închei cariera. Nu a fost o decizie ușoară. Sunt recunoscătoare pentru că am atâtea amintiri speciale, inclusiv cele 20 de turnee WTA câștigate, Turnecul Campionilor din Singapore, o finală la Wimbledon și multe altele. Din păcate, nu mai sunt în stare să mă antrenez și să joc așa cum sunt obișnuită. Corpul meu nu rezistă așteptărilor mele. Având în vedere sănătatea mea și greutățile din tenisul profesionist, trebuie să accept că nu mai sunt în stare să-mi împing corpul peste limite. Agăț racheta și spun la revedere tenisului profesionist, dar nu părăsesc tenisul. A fost mereu o parte specială în viața mea. Acum e timpul pentru noi provocări și noi idei, la fel de provocatoare la fel ca cele de pe teren”, a spus Radwanska. Poloneza a triumfat la Turneul Campioanelor, în 2015 și a învins-o pe Simona Halep de 6 ori în 11 întâlniri.