Slujbe în funcţie de sex

Slujbe în funcţie de sex

Femeile au de ales între slujbe în sănătate şi în resurse umane. Bărbaţii sunt cău­taţi pe posturi de ingineri, şoferi, agenţi pază.

Chiar dacă nu o spun explicit, sunt posturi pentru care angajatorii preferă la selecţie unul dintre sexe. "Se consideră că bărbaţii dau un randament bun pe anumite slujbe, iar sexul frumos pe altele. Spre exemplu, e riscant să pui un bărbat bonă şi o femeie şofer camion, ca să dau două exemple", spune Cosmin Matei, specialist resurse umane. Femeile, mai corecte cu banii şi mai serioase

În acest moment, pentru femei sunt multe posturi unde se cere seriozitate, gen audit, contabilitate şi recupererea debitelor. "Preferinţa pentru femei în aceste joburi se poate explica prin faptul că, psihologic, femeia este mai serioasă, îşi respectă obligaţiile, nu-i place să rişte inutil", ne-a explicat şi psihologul Ecaternia Apostol.

Mai concret, locurile de muncă sau domenii de activitate pentru femei ar fi: recuperator debite, asistentă medicală, farmacistă, relaţii cu publicul, agent vânzări, resurse umane, manager achiziţii, educatoare/profesoară, bonă. Bărbaţii, mai creativi Reprezentanţii sexului tare sunt preferaţi acolo unde e nevoie de creativitate şi de logică, însă asta nu e o regulă. "Cei care participă la dezvoltarea de programe, de jocuri sunt aproape în exclusivitate bărbaţi", spune expertul în resurse umane Cosmin Matei. Bărbaţii îşi pot găsi uşor joburi ca manager dezvoltare, medic, inginer, şofer, agent de securitate, creaţie marketing.

În ceea ce priveşte câşti­gurile, femeile sunt încă plătite mai prost decât bărbaţii. Conform unui studiu al Fondului Social European, femeile câştigă cu 20% mai puţin decât bărbaţii. În 1960 diferenţele erau de 40%. JOBURI FEMEI (Salarii lunare*)

  • Asistentă medicală: 1.200-1.800 lei
  • Farmacistă: 1400- 2.800 lei
  • Vânzări (studii superioare): peste 1.100 lei
  • Contabilă: 1.000-1.700 de lei
  • Resurse Umane: 1200-2500 lei
  • Educatoare: 1.100 – 1.900 lei

JOBURI BĂRBAȚI (Salarii lunare*)

  • Inginer: 900- 2.800 lei
  • Medic: 1.800- 4.500 lei
  • Dezvoltator IT: 1.500 – 5.000 lei
  • Șofer: 800-1.600 lei
  • Paznic/ agent securitate: 800-1.300 lei

* Ofertele sunt și din sistemul de stat, și de la privat

Ne puteți urmări și pe Google News