Sistarea furnizării apei potabile, anunţată la Iaşi şi prin SMS

Sistarea furnizării apei potabile, anunţată la Iaşi şi prin SMS

Ieşenii vor fi anunţaţi şi prin SMS de fiecare dată când în zona lor de reşedinţă apar întreruperi de apă planificate sau avarii la reţeaua de distribuţie a apei.

Această facilitate va fi disponibilă din această lună iar de ea vor beneficia clienţii care au menţionat un număr de telefon mobil la încheierea noilor contracte de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare.

Numerele de telefon ale clienţilor sunt incluse în aplicaţia informatică pe care o utilizează compania. Aceste numere sunt selectate, în funcţie de numle străzii unde urmează să fie sistată alimentarea cu apă potabilă.

“În cazul lucrărilor planificate, clienţii vor primi această informaţie (privind sistarea alimentării, n.r.) cu 24 de ore înainte de sistarea apei, pentru a-şi face rezerve şi vor fi informaţi cât mai repede cu putinţă de fiecare dată când apar avarii la reţea ce implică timpi de întrerupere a seviciului mai mari de două ore. Mesajul va conţine informaţii privind durata estimată a întreruperii precum şi zonele afectate. În cazul asociaţiilor de proprietari, mesajul va fi transmis preşedintelui/administratorului asociaţiei, pentru a putea fi diseminat proprietarilor de apartamente”, a declarat inginer Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al “ApaVital” SA.

Societatea alimentează cu apă potabilă aproximativ 1.600 de asociaţii de proprietari şi circa 2400 de agenţi economici din judeţul Iaşi, asigură colectarea şi tratarea apelor uzate şi operează pe o reţea de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare cu o lungime totală de aproximativ 2. 000 km de kilometri ce aparţine domeniului public al Consiliului Judeţean şi al autorităţilor locale din judeţ.

Ne puteți urmări și pe Google News