Siria: Assad promite ridicarea stării de urgenţă, în vigoare din 1963

Siria: Assad promite ridicarea stării de urgenţă, în vigoare din 1963

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a promis sâmbătă, într-un discurs transmis de televiziunea publică, să abolească în maximum o săptămână legea marţială, în vigoare din 1963, potrivit BBC.

Abolirea acestei legi a fost una dintre revendicările cheie ale protestatarilor sirieni, în ultima lună. Legea marţială dă mână liberă regimului să aresteze oameni fără a-i pune sub acuzare şi să extindă autoritatea statului asupra practic fiecărui aspect al vieţii sirienilor. Grupurile mai mari de cinci persoane sunt, de asemenea, interzise în spaţiul public.

Deşi avertizase înainte că protestele sunt efectul unei conspiraţii externe, Assad a subliniat că abolirea stării de urgenţă nu va destabiliza Siria. Preşedintele a desemnat însă o comisie să examineze consecinţele unei astfel de măsuri.

"Comisia şi-a încheiat activitatea joi iar recomandările sale vor fi înaintate guvernului pentru a fi puse imediat în textul unei legi. Nu ştiu câte zile vor trece, dar termenul limită pentru ridicarea stării de urgenţă este sfârşitul săptămânii viitoare", a declarat Assad. El a ţinut să precizeze, totuşi, că va propune noi măsuri de securitate în schimbul stării de urgenţă abolite, dar nu a dat detalii.

Assad şi-a mai exprimat tristeţea pentru moartea a zeci de oameni în timpul manifestaţiilor împotriva regimului, transmite AFP, preluată de Agerpres. "Sângele vărsat ne întristează (...). Regretăm moartea tuturor persoanelor, civili sau forţe de securitate, şi îi considerăm martiri", a spus el.

Mii de oameni au mărşăluit sâmbătă în oraşul Deraa, sudul Siriei, înaintea discursului televizat pe care preşedintele Bashar al-Assad urmează să-l susţină în cursul zilei, informează Reuters.

Manifestanţii, care strigau "poporul doreşte înlăturarea regimului", au mărşăluit de la moscheea Omari, din vechiul cartier al oraşului, până în piaţa Saraya, în centrul oraşului. Oamenii aveau asupra lor fotografii cu cei care au fost ucişi în protestele care au avut loc în ultimele săptămâni.

Confruntat cu manifestaţii din ce în ce mai intense, preşedintele a demis joi guvernul, o măsură simbolică, potrivit opozanţilor regimului, în condiţiile în care puterea este concentrată în mâine şefului statului. Assad a mai amnistiat un număr neprecizat de manifestanţi, încarceraţi de autorităţi de-a lungul protestelor din ultima lună şi a promis cetăţenia siriană membrilor minorităţii kurde.

Ne puteți urmări și pe Google News