“Duhul lui Dumnezeu face viu, iar litera ucide”. Aceste cuvinte ale Epistolei sfantului apostol Pavel către Corinteni pare a fi definit intenția Papei Francisc de-a lungul sinodului extraordinar dedicat familei.

Sinodul s-a încheiat la Vatican, în Gloria printr-o fastuoasă slujbă religioasă și prin beatificarea papei Paul al VI-lea, cârmuitor al Conciliumului Vatican al ÎI-lea, eveniment care a marcat istoria Bisericii catolice a secolului XX.    Încheierea sinodului - după mulți observatori ai Sfântului Scaun un adevărat mini-conciliu - nu este un hazard, având   în vedere rolul Papei în istoria ecleziastica a secolului trecut, precum și credo-ul sau într-o Biserică sensibilă și atentă la percepe și răspunde pertinent  a€œsemnelor epocii și noilor paradigme societale.    Într-adevăr, în spiritul predecesorului sau Giovanni Montini, Suvernul Pontif a atras atenția asupra tentației unei atitudini  de a€œrigiditate dușmănoasă, a  voinței de a se închide în cuvântul scris (literă) și a refuzului de se lasă surprinși de Dumnezeu care este, prin excelentă, un Domn al surprizei (duhul), tentație de a rămâne încorsetați în lege, în certitudinea a ceea ce cunoaștem și a nu fi deschiși la ceea ce mai avem de de invatat”. 

Ispită care, după cum a precizat Jose Mario Bergoglio, încă din timpul lui Isus, definește fariseii, așa-zișii tradiționaliști, dar și cei care au despre lume printr-o concepție pur intelectualista. De asemenea, Papă a atras atenția și asupra  unei atitudini destructive, de excesiva tolerantă, constând în a neglija prețiosul depostium fidei- patrimoniu al credinței creștine- și de a se comportă că și proprietari ai acestuia.    În consecință, Biseirca dorită de pontiful argentinian pare a fi o Biserică care nu deține adevărul absolut, în căutare de răspunsuri și care încearcă să fie mai transparența. În acest sens este semnificativ -și inedit!-  apelul  papei la paressia [în greaca: curajoasă  libertate de expresie], cu ocazia  inaugurării lucrărilor sinoduui.

Biserica lui Bergoglio:  o biserică ce se vrea revoluționară,  neconstituita din yes mân, ci din persoane cu optici diferite care au curajul să le exprime, cârmuite de aceeași grijă de fidelitate la mesajul lui Hristos, o Biserică care nu privește umanitatea, așa cum a evidențiat sâmbătă Papă Francis,  dintr-un a€œturn de fildeș pentru a judecă persoanele”, o Biserca cu a€œ porțile larg deschise pentru cei nevoiași, cei care se căiesc și nu numai pentru cei ce se cred perfecti”, căreia a€œnu-i este teamă de a mânca și bea cu prostituatele”.

Și, last dar not least,  O Biserică care încearcă a se adapta realității istorice (de exemplu, cea a crizei familiei în Occident). Pe scurt, o Biserică a€“templu cu poartă mereu deschidă aproapelui, sub semnul ospitalității,  fără a exclude pe nimeni cum a precizat cardinalul Gianfranco Răvași, unul dintre participanții-progresiști emineneti  ai sinodului.  Astfel pontiful reformist sud-american  zgâlțâie din țâțâni amorțeala une Bisericii Catolice tradiționale. Chiar dacă nu s-a întrunit cvorumul privind teme controversate legate de reforma doctrinei privind familia ( situația persoanelor divorțate și recăsătorite, a cuplurilor căsătorite numai civil, drepturile cuplurilor homosexuale), aceste chestiuni au intrat de-acum în mod oficial pe agendă de lucru a Sfântului Scaun, lucru de neimaginat înainte.  

Textul final al sinodului, Relatio Synodi, a fost votat în majoritate. Pentru fiecare capitol, episcopii și ceilalți membri ai sinodului și-au exprimat părerea  printr-un vot electronic care prevedea numai opțiunea placet o non placet.

Paragraful în legătură cu chestiunea cea mai dezbătută, și anume posiblitatea de a schimbă disciplină în legătură cu admiterea la împărtășanie a persoanelor divorțate și recăsătorite nu a obținut cele două  treimi ale voturilor necesare cvorumului( cu 104 favorabile și 74 contrarii).

Aceeași situație pentru cuplurile gay care au obținut 118 din voturi placet și 62 non placet. Chiar dacă în documentul final se precizează explicit că nu există nici un fundament pentru a asimila sau stabili anologii între uniunile homosexuale și proiectul lui Dumnezeu în legatrua cu familia și căsătoria - familia tradițională rămânând școală credinței-, este totuși prima data în istoria Vaticanului când se exortează la  primirea în comunitatea creștină și tratarea  cu a€œatentie și respect a persoanelor cu tendințe homosexuale”.     

Revoluționar, de asemenea, și numărul voturilor  (155 pentru și 19 contra) întrunite pentru paragraful privind un alt punct fierbinte din agendă sinodului, cel privind persoanele divorțate și recăsătorite. Cazul acestora- se precizează în Relatio Synodi- necesită o cugetare adâncă și un sprijin bazat pe respect autentic. Acesta presupune  a€œevitarea oricărui tip de limbaj care ar putea să le facă să se simtă discriminate, precum și încurajarea participării lor la viață comunității  bisericești. A avea grijă de persoanele divorțate recăsătorite, departe de a constitui o șubrezire a credinței comunității creștine, a mărturiei sale în legătură cu indisolubilitatea căsătoriei, reprezintă tocmai un aspect al grijii față de aproapele nostru, atenție inerentă milostiveniei crestine”.       Situația persoanelor divorțate recastorite și a cuplurilor homosexuale, teme fierbinți ale polemicii care a divizat cele două suflete ale sindoului din Vatican, aripă dogmatică și cea progresista, rămân, deci deschise reflecției - remise pentru lucrările unui sinod ordinar dedicat familiei ce va avea loc în octombrie 2015.  

Deși nu s-a întrunit cvorumul, faptul că s-a discutat pentru prima data deschis despre aceste aspecte fierbinți ale societății occidentale postmoderne în cadrul unui sinod extraordinar care a convocat lideri catolici din întreagă lume este un semn de speranța. Nădejde într-o Biserică, neincorsetata, izolată între zidurile comode ale unei vieți privilegiate,  care încearcă să se apropie de credincioși și de realitatea vieții  acestora.

În acest sens, un înalt prelat brazilian  declară într-un interviu acordat presei  românești, în 2006, cu ocazia voiajului pontifical al Papei Benedict al XVI-lea în Brazilia: „Vaticanul este bine că există, dar noi, episcopii din America Latină  îl preferăm cât mai departe de noi. Căci, în Europa este o mentalitate  a preoților pe care noi, aici, în America Latină o găsim bizară. În bisericile din ce în ce mai goale, sacerdoții  stau și așteaptă credincioșii pentru a participă la slujbă. La noi, în Brazilia, preotul este cel ce se deplasează - merge chiar și în laș favellas [cartiere sărace, unde și polițiștii, de multe ori, se tem să pătrundă, n.red.] în căutarea enoriașilor , în adevărul realității vieții lor”.

(Corespondență din Roma)