Sinistratul olimpic

Sinistratul olimpic

Comuna Săuceşti, devenită "celebră" în urma inundaţiilor din vară, este locul de baştină al unui elev cu rezultate meritorii.

Originar din satul Schineni, Bogdan Acăr, 13 ani, elev în clasa a VII-a, nu are încă un acoperiş deasupra capului, însă asta nu-l descurajează când e vorba de învăţat. Pe lângă cele 11 premii obţinute, anul trecut, la diferite competiţii, băiatul a mai câştigat „Diploma de Excelenţă“ şi locul al III-lea la faza naţională a concursului „Cangurul“ de limba engleză, singurul concurs naţional de limbi străine aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pentru 200 de copii şi zece cadre didactice din şcoală, clopoţelul a sunat fără ca ei să aibă o casă cu acoperiş deasupra capului.

„Când am văzut că năvălesc apele, am luat calculatorul în braţe şi l-am urcat sus pe dulap ca să-l feresc de apă. Calculatorul a scăpat, nu însă şi toate caietele mele de şcoală“, spune copilul. El speră ca măcar luna aceasta să se poată muta definitiv în casă. „Deocamdată, aşteptăm să se mai usuce pereţii. Dormim înghesuiţi într-o cameră“, spune băiatul

Ne puteți urmări și pe Google News