Ameena Hasan conduce o operaţiune de acasă şi susține că zeci de fete yazidite se sinucid atunci când sunt  răpite de ISIS. 

Omul de afaceri Abu Shujaa a fost numit "tatăl curajului" după ce a ajutat la salvare a 400 de sclave, conform Dailymail.

Ameena are poze cu fetele salvate, însă cu multe sclave a pierdut contactul, înainte de a le elibera. Întreaga operaţiune este pusă la punct din apartamentul său din Irak şi primeşte zilnic apeluri prin care este implorată de fete să le ajute. Femeia stabileşte un loc unde ar putea să se întâlnească şi trimite un membru din echipa sa pentru a le elibera, conform unui plan bine stabilit înainte . 

La început au fost câţiva voluntari, însă ulterior echipa s-a dezvoltat.

Apropiaţii şi rudele fetelor răpite apelează la Ameena, care este de asemenea yazidită. 

Şi Abu Shujaa a povestit cum procedează pentru a le salva. Acesta susţine că nu plăteşte membrii echipei sale, ci doar transportul. 

Acesta a salvat aproape 400 de sclave sexuale şi are sute de oameni care lucrează pentru el în Raqqa şi Siria. Zilnic primeşte informaţii de la oamenii săi.

Bărbatul susţine că a fost prea puţin ajutat de autorităţi.