Şi-a dat soţul în judecată pentru că a violat-o, iar judecătorii o pun tot pe ea să-i plătească pensie alimentară
- Dan Istratie
- 8 decembrie 2011, 20:57
Avocaţii unei femei violate de propriul soţ au rămas suprinşi când au aflat decizia judecătorilor, care prevede ca victima să-i plătească agresorului pensie alimentară în valoare de 1.000 de dolari pe lună.
Crystal Harris, o americancă în vârstă de 39 de ani, a fost obligată printr-o decizie judecătorească să plătească lunar fostului ei soţ 1.000 de dolari, începând din momentul în care acesta va ieşi din închisoare.
El ispăşeşte o pedeapsă de şase ani deoarece a fost acuzat de soţia lui că ar fi violat-o.
Apărătorii femeii au rămas uimiţi de decizia judecătorului din California. În plus, mai trebuie să plătească şi cheltuielile sale juridice în valoare de 47.000 de dolari. Este considerat primul caz de acest gen din Statele Unite, când victima este nevoită să plătească daune atacatorului ei care a fost şi condamnat.
"Nu îmi vine să cred! Încă aştept să mă trezesc din acest coşmar", a declarat pentru DailyMail americanca. Soţul ei a fost arestat în 2008 şi are de ispăşit o pedeapsă de 6 ani. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost acuzat de propria soţie că a violat-o la domiciliul lor din San Diago, California.
Cei doi copii ai lor au fost martorii nefericitului eveniment, auzind ţipetele mamei lor. Domnul Harris a pretins că acel contact sexual a fost consimţit, dar soţia lui a reuşit să înregistreze audio momentul în care a fost violată, ea rostind de peste 50 de ori pe parcursul înregistrării cuvântul "nu".