În timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de către împăratul Dioclețian (286 – 305), Sfânta Iulita și-a luat copilul și a fugit în Seleucia (sudul Asiei Mici), apoi în Tarsul Ciliciei (localitate în Asia Mică, la 16 km în interior spre coasta de sud a Turciei de astăzi), pentru a scăpa de chinurile la care erau supuși creștinii.

În Tarsul Ciliciei a fost prinsă și adusă spre judecată înaintea guvernatorului Alexandru care a supus-o supliciilor în speranța că se va lepăda de credința ortodoxă.

În timp ce sfânta era biciuită cu vine de bou, micul Chiric, aflat în brațele guvernatorului păgân Alexandru, a început să plângă, strigând: „Eu sunt creștin și vreau cu mama mea”, fapt pentru care păgânul, mânios, l-a ucis lovindu-l de treptele scaunului de judecată.

În cele din urmă, după ce a îndurat numeroase chinuri, Sfânta Iulita a trecut la Domnul primind moarte martitrică prin decapitare.

Trupurile celor doi sfinți au fost îngropate cu cinste de unii creștini din cetate.

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita sunt considerați ocrotitorii pruncilor nenăscuți.