Sfidarea lui Ahmadinejad

Sfidarea lui Ahmadinejad

Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad si-a incheiat a treia vizita in Statele Unite printr-un atac dur la adresa Washingtonului, lansat chiar de la tribuna Organizatiei Natiunilor Unite.

Timp de 40 de minute, liderul iranian a vorbit, marti dupa-amiaza, despre abuzurile comise de americani in razboiul contra terorismului, facand aluzii clare la metodele folosite de CIA si la centrele de detentie a presupusilor teroristi, releva AFP.

In discursul rostit in cadrul Adunarii Generale a ONU, Ahmadinejad a acuzat adminstratia americana de aroganta si de incalcarea drepturilor omului, la cateva ore dupa ce, la acelasi pupitru, presedintele SUA, George W. Bush, vorbise despre libertate si despre faptul ca drepturile omului trebuie sa primeze.

„Din pacate, drepturile omului sunt incalcate zilnic de anumite puteri, in special de acelea care pretind ca pledeaza pentru ele”, a afirmat presedintele republicii islamice, fara sa nominalizeze Statele Unite.

Punct problemei nucleare

Totodata, Ahmadinejad a declarat ca, in ceea ce-l priveste, controversa legata de programul nuclear desfasurat de Teheran, care tine in sah comunitatea internationala si starneste nemultumirea profunda a Casei Albe, este incheiata. Potrivit liderului de la Teheran, Iranul nu are nevoie de arme nucleare si nici „nu are intentii agresive fata de Statele Unite”. „A vorbi de razboi este o chestiune care tine de propaganda. Ce nevoie avem noi de razboi?”, s-a intrebat retoric Ahmadinejad.

Delegatia americana nu a asistat insa la discursul lui Ahmadinejad, toti reprezentantii SUA parasind sala ONU. Presedintele George W. Bush s-a straduit si el sa se tina la distanta de liderul iranian, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino, declarand ca acesta este foarte ocupat, astfel ca nu poate asista la discurs.

Echipa presedintelui american a facut insa o gafa de proportii care i-a adus un nou prejudiciu de imagine lui Bush. In discursul presedintelui care a aparut pe pagina electronica a ONU, numele unor sefi de stat (printre care Sarkozy) si ale unor tari erau transcrise fonetic, astfel incat presedintele Bush sa le poata rosti aproximativ corect.

In schimb, Ahmadinejad, considerat de Casa Alba „oaia neagra a Orientului Mijlociu”, a fost urmarit cu atentie de seful statului francez, Nicolas Sarkozy. Acesta declarase cu putin timp inainte ca inarmarea nucleara a Iranului ar destabiliza lumea si ar putea conduce la razboi. „Nu va exista pace in lume in cazul in care comunitatea internationala sovaie in fata proliferarii armelor nucleare”, a spus Sarkozy, culegand aplauzele audientei.

PE ALESE

Fara raspunsuri pentru israelieni

Presedintele iranian a starnit o atitudine de dezaprobare in randul jurnalistilor prezenti la conferinta sa de presa. Reactia a venit dupa ce Ahmadinejad a refuzat sa raspunda intrebarii unui jurnalist israelian legata de raidul israelian in Siria, spunand sec „Urmatoarea intrebare!”. De asemenea, liderul de la Teheran a ignorat si intrebarea sotiei unuia dintre cei doi militari capturati de Hezbollah si detinuti in Liban.

Ne puteți urmări și pe Google News