Sfatul psihologului: „Cum controlez agresivitatea copilului?”

Sfatul psihologului: „Cum controlez agresivitatea copilului?”

Vă răspunde dr. Paula Irimia.

„Fetiţa mea de 3 ani are momente de furie în care muşcă, îi loveşte pe ceilalţi copii şi le strică jucăriile. Cum s-o ajut să-şi controleze agresivitatea?”  - B.N., Timişoara Fetiţa va învăţa treptat să-şi con - troleze com por ta mentele agresive. La vârsta de 2-3 ani, momentele de furie şi de agresivitate fizică sunt frecvente atât la băieţi, cât şi la fetiţe. Cei mici recurg deseori la agresiune atunci când trăiesc emoţii intense (furie, frică etc. - emoţii pe care nu ştiu încă să le controleze) sau când îşi doresc să obţină ceva.

În timp, fetiţele ajung să-şi exprime în mod indirect furia (de exemplu, bârfesc pe cineva). Observaţi cum interacţionează fetiţa cu ceilalţi copii. Ajutaţi-o să exprime în cuvinte ceea ce simte şi stabiliţi reguli clare care să îi descu ra jeze comportamen tele agresive.

De asemenea, citiţi-i poveşti care să îi dezvolte sensi bili tatea faţă de ceilalţi copii şi încurajaţi-o să dea dovadă de toleranţă. Învăţaţi-o să caute alte modalităţi decât agre sivitatea pentru a obţine ceea ce îşi doreşte.

Recurgeţi la „pedepse” adap tate vârstei: determinaţi-o să îşi ceară iertare, să-l consoleze pe cel pe care l-a agresat, să repare jucăriile pe care le-a stricat etc. Interveniţi la momentul potrivit pentru a-i ghida comportamentul.

Pentru alte informaţii, sunaţi la tel. 0722.190.824 sau accesaţi site-ul www.copilulmeu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News