Însă, specialiştii în cosmetică avertizează că acestea sunt adevărate bombe pentru sănătate, ele prezentând  serie de efecte secundare neplăcute pentru ten, scrie Daily Mail.

 

Speciaştii în sănătate şi cosmetică spun că şerveţelele demachiante nu curăţă eficient tenul şi, în loc de aceasta, împrăştie impurităţile şi machiajul, cauzând iritaţii şi chiar alergii.

 

„Deoarece şerveţelele demachiante sunt impregnate cu loţiuni de curăţare ce au o acţiune mai blândă, este nevoie de un efort mai mare pentru îndepărtarea machiajului, riscul fiind iritarea zonei delicate din jurul ochilor”, a spus dermatologul Sam Bunting.

 

Șerveţelele demachiante pot provoca reacţii alergice din cauza conservanţilor, adăugaţi pentru a ţine la distanţă bacteriile după deschiderea pachetului.

 

Dintre aceşti conservanţi, deosebit de puternic este metilisotiazolinona, pentru că poate cauza iritaţii, înroşirea pielii şi inflamaţii locale. În plus, poate cauza şi cancer de piele, conform unor studii apărute recente pe piaţă.