Serialul călătoriilor importante ale lumii

Serialul călătoriilor importante ale lumii

Viasat History prezintă azi, de la ora 19.00, documentarul "Voiaje ale descoperirilor", al cărui realizator este exploratorul Paul Rose.

Serialul "Voiaje ale descoperirilor" (BBC, 2007) cartografiază influenţa puternică a cinci călătorii care au uimit lumea. Pentru a realiza acest documentar, exploratorul şi inginerul Paul Rose a recreat povestea aventurilor maritime legendare.

Printre alte călătorii celebre, documentarul aduce în atenţia telespectatorilor voiajul de opt ani care a adus în Europa cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric. De asemenea, realizatorii prezintă rezultatele influenţei puternice pe care busola magnetică a avut-o asupra întregii lumi.

Prima călătorie la Polul Nord

În episodul de astăzi va fi prezentat exploratorul norvegian Fridtjof Nansen (1892) care şi-a anunţat planul, aparent suicidar, de a fi primul care ajunge la Polul Nord. Acum, el este considerat unul dintre părinţii explorării polare.

Voiajul TV va continua cu povestea celor trei francezi din secolul al XVIII-lea care au pornit într-o periculoasă misiune de măsurare a Pământului şi se va încheia cu istoria submarinului USS Squalus, care s-a scufundat în Oceanul Atlantic în 1939.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/xU41wdZ_5AE?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/xU41wdZ_5AE?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News