S-au împlinit doi ani de la trecerea în lumea celor drepţi a celei care a fost vocea speranţei şi demnităţii româneşti vreme de decenii.
Pledoaria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca pentru verticalitate, refuzul compromisurilor ignobile, susţinerea valorilor democratice împotriva colectivismelor oarbe, a şovinismelor agresive şi a extremismelor de orice culoare, insistenţa pe necesitatea clarificărilor morale, iată câteva repere statornice dintr-o moştenire ce se cere cultivată cu statornic respect.
Sper ca într-un viitor apropiat IICCMER să capete (şi oficial) numele acestei emblematice intelectuale critice. Lucru firesc care ar însemna recunoaşterea unei opere echivalentă cu ceea ce a fost revista exilului polonez, „Kultura”.
Dacă noi am ştiut în ţară de ideile şi acţi unile disidenţilor din Europa de Est, a fost în primul rând datorită emisiunilor ei. Graţie „Tezelor şi antitezelor la Paris”, ajunse la noi pe unde scurte, ascultătorii din România deveneau sincroni cu dinamismul antitotalitar, cu temele şi textele fundamentale ale anticomunismului civic-liberal.
Aş mai spune că nimeni nu a veştejit mai convingător obsesiile fascistoid- staliniste ale ideologiei protocroniste cu ai săi trâm biţaşi în misiune de partid. Monica Lovinescu a fost o membră activă a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (au scris şi au vorbit de spre acest lucru Mihnea Berindei, N. Manolescu şi Şerban Cristovici).
„Introducerea” raportului acestei comisii face referinţe directe la opera Monicăi Lovinescu, care ne-a îngăduit să folosim absolut orice rând al ei în scopul redactării documentului final. Conceptual, Raportul se inspiră din perspectiva arendtiană asupra totalitarismului, deci aceea pe care a analizat- o şi dezvoltat-o în opera ei Monica Lovinescu.
Trebuie spus că admiraţia Monicăi Lovinescu pentru Hannah Arendt a premers cu decenii actuala vogă şi microindustria academică pe subiect. Pentru că ideile ei, scrierile deopotrivă erudite şi accesibile, incitante şi profunde, propun o agendă de cercetare a despotismului ideocratic şi de salvgardare a memoriei consonantă cu a instituţiilor similare din Germania (unde există Institutul „Hannah Arendt” de la Dresda), Polonia (Institutul pentru Memoria Naţională), Cehia, Slovacia, Ungaria (Institutul „1956”), Estonia, Lituania etc.
Avem astăzi în România o şcoală de reflecţie ce se inspiră din pedagogia libertăţii clădită şi apărată de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Una care se opune experimentelor şi recidivelor totalitare, destramă minciunile proferate de partizanii barocului fascisto-comunist şi înţelege istoria comunismului, asemeni celei a fascismului, ca pe un exerciţiu de de-normalizare. Statul totalitar, fascist şi comunist, a fost unul de nedrept (Unrechts staat).
„Normalitatea” totalitară, întemeiată pe distrugerea şi falsificarea valorilor tradiţionale, pe supraveghere generalizată, minciună, suspiciune, cenzură, autocenzură, amnezie şi delaţiune, pe prigonirea spiritului critic, a fost una anormală. Istoria sfâşiată a continentului european în veacul lagărelor de concentrare, traumele legate de cele două catastrofe (fascismul şi comunismul), rănile încă deschise, necesitatea unei terapii întemeiată pe solidaritate anamnetică, refuzul unei uitări menită să arunce supliciul în derizoriu, abdicările, dar şi momentele de onoare ale intelectualilor din statele comunizate, sunt tot atâtea motive ce apar constant în eseurile gânditoarei exilată la Paris.
La fel, obligaţia de a ne sustrage narcisismelor auto-glorificatoare, aroganţei provinciale, abuliei etice, promiscuităţii insolente care şterge linia de demarcaţie dintre decenţă şi ticăloşie.
Acum aproape doi ani, Horia Patapievici şi cu subsemnatul, sustinuţi de Sorin Ilieşiu, i-am propus primarului Capitalei, Sorin Oprescu, ca trei străzi din Cartierul Primăverii să poarte numele Monicăi Lovinescu, al lui Virgil Ierunca şi al lui Aleksandr Soljeniţân. Este vorba de Bulevardul Primăverii şi străzile Herăstrău şi Heleşteului. O zonă în care există încă strada Maxim Gorki, cinstindu-l pe fondatorul realismului socialist, pe cel care a justificat şi preamărit Belomorkanalul, deci Gulagul. Propunerea noastră a fost ignorată.
Aş aminti că preşedintele Traian Băsescu a pus la dispoziţie aeronava prezidenţială pentru aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca. La aeroportul Otopeni, a avut loc o ceremonie cu prezentarea gărzii de onoare.
