Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (I)
SENATUL EVZ: Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (I)

SENATUL EVZ: Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (I)

Despre morţi, ca şi despre vii, trebuie spus adevărul. Încetarea din viaţă a unei personalităţi publice ne obligă să analizăm, cu argumente precise, meandrele şi implicaţiile unei biografii.

Cine citeşte cartea de convorbiri cu Petru Dumitriu "Pactul cu Diavolul", de George Pruteanu, ştie că autorul "Cronicii de familie" s-a căit cu durere şi smerenie pentru exaltatele sale romane staliniste "Pasărea furtunii" şi "Drum fără pulbere". Anii de exil au fost ani de necontenită sfâşiere interioară în care apropierea de Dumnezeu a fost o încercare de a răscumpăra, de a expia un trecut culpabil. Marele poet care a fost A.E. Baconsky a regretat deschis versurile comuniste de tinereţe, şi-a redobândit onoarea şi a devenit un critic necruţător al utopiei totalitare. Generaţia mea a învăţat din scrierile lui A.E. Baconsky ce înseamnă poezia autentică pe plan mondial (Sandburg, Frost, Tvetaieva, Ahmatova, Pasternak, St. John Perse, Rene Char, Gottfried Benn, T.S. Eliot etc.). Dan Deşliu, dupa ce a scris balade proletar-revoluţionare gen "Lazăr de la Rusca" şi "Minerii din Maramureş", s-a despărţit de realismul socialist, apoi de "socialismul ştiinţific", de marxism, de PCR, de trecutul său stalinist, şi a devenit, în anii ’80 un veritabil disident şi un poet remarcabil. A colaborat, în ţară fiind, cu toate riscurile ştiute, la revista alternativă de cultură "Agora", condusă în SUA de poetul şi jurnalistul disident Dorin Tudoran. I-a trimis o biciuitoare epistolă lui Ceauşescu, citită la Europa Liberă. A încetat din viaţă tragic în anii ’90 fără ca Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, Sergiu Nicolaescu, Fănuş Neagu, C.V. Tudor ori Adrian Năstase să-l omagieze cucernic. Fără ca televiziunile să transmită non-stop programe în care să fie comparat cu Eminescu şi Bălcescu.

Observ, în cazul lui Adrian Păunescu, o bizară cvasiunanimitate encomiastică, un consens al jelirii provenit nu din pietate (lucru firesc atunci când cineva încetează din viaţă), ci din admiraţie (reală ori contrafăcută) pentru meritele culturale, atâtea câte au fost, ale persoanei defuncte. Nu trebuie să faci extenuante cercetări arhivistice pentru a afla cât de mult a contribuit răposatul la idiotizarea tineretului şi nu doar a sa prin emisiunile-mamut gen "Antena vă aparţine", cum a compromis valorile patriotice pe care se jura că le slujeste. Ecou al dramaturgiei cinice (şi kitsch) de tip păunescian, televiziunile dominante au construit în aceste zile o psihodramă a marii tragedii naţionale.

În fapt, postura de nonconformist a junelui poet Păunescu, reală în anii ’60, a dispărut fără urmă apoi. A ajuns condotierul osanalelor logoreice, dirijorul unei asurzitoare fanfare a minciunii. Asemeni idolului său, avea o nevoie insaţiabilă de a fi văzut, auzit, aplaudat, adulat. La un pas să fie linşat, scăpat de pedeapsa mulţimii, a devenit mâna dreaptă a fostului prim-ministru ceauşist Ilie Verdeţ în cadrul a ceea ce s-a numit Partidul Socialist al Muncii. În august 1991, acest partid saluta lovitura de stat de la Moscova. Acum, europarlamentarul Gigi Becali depune mărturie pentru marele suflet al gloriosului său amic: "Pentru mine era omul care mă apăra tot timpul, care tot timpul vorbea despre mine şi când aveam probleme. Mi-a sărit public în ajutor." Candidatul prezidenţial al PSD la alegerile de anul trecut, Mircea Geoană, anunţă că nu a pierdut doar un coleg de partid, dar şi un bun prieten. Fostul ministru ceauşist al tineretului, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, îl omagiază, deşi chiar el a fost printre cei indignaţi cândva de mascaradele megalomane ale bardului de serviciu. Alt fost candidat prezidenţial, Adrian Năstase, plusează şi el cu hiperbole de inspiraţie păunesciană: "Dacă zeii din Olimp puneau să trăiască printre oameni şi geniile – probabil fac lucrul acesta din când în când – Adrian Păunescu a venit să stea o vreme cu noi. Nu am ştiut să-l preţuim, din păcate, aşa cum trebuia, învăţăm acum, se pare, să citim în sufletul lui, prin poeziile pe care le-a scris. Am pierdut un prieten, dar sunt convins că rămâne alături de noi şi vom şti să alegem dintre lucrurile pe care lea făcut în viaţă ceea ce poate să ne ajute, să ne dea curaj, să ne îmbărbăteze şi să ne înveţe ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara şi oamenii". Printre puţinii care spun adevărul este Corneliu Vadim Tudor atunci când se declară fratele siamez al lui Păunescu. Chiar au fost siamezi în capitulare faţă de naţional stalinism … bardul şi tribunul. Literar vorbind, Adrian Păunescu a încetat din viaţă cu decenii în urmă. Moral, la fel. A fost un instrument benevol şi primejdios al unui regim criminal pe întreg parcursul existenţei sale. Efemera sa rebeliune morală din anii ’60 a fost o revoltă în genunchi. S-a emasculat etic şi a capotat estetic.