Gunter Grass este un mare scriitor, un intelectual influent, s-ar dori o conştiinţă civică.
Dar, de-a lungul anilor, Grass a îmbrăţişat cauze îndoielnice. Nu mă refer doar la faptul că, adolescent fiind, a făcut parte din Waffen SS, ci şi la tăcerea sa legată de acel episod, la faptul că a trăit vreme de decenii în minciună, ca şi la entuziasmul cu care a salutat mişcarea pentru dezarmare nucleară din anii ’80, ca să dau doar aceste exemple. Grass a fost unul dintre principalii promotori ai doctrinei echivalenţei morale dintre URSS şi SUA (cu implicaţia că Statele Unite sunt o primejdie mai mare pentru “coexistenţa paşnică" decât Uniunea Sovietică).
Iată-l acum revenind în atenţia publică printr-un poem-ultimatum impregnat cu poncife anti-israeliene şi pledând pentru echivalarea unor situaţii câtuşi de puţin identice. Mai grav, Grass blamează Israelul, îl prezintă caricatural drept un pericol mortal pentru “fragila pace mondială", dovedind dispreţ pentru distincţia crucială dintre o democraţie parlamentară şi o teocraţie militaristă. Fenomenul Grass ilustrează ceea ce filosoful francez Bernard-Henri Levy a diagnosticat drept o hezbollizare a spiritelor.
Vreau să fiu bine înţeles: nu spun aici că fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireproşabilă. Există însă adevăruri factuale care trebuie luate în considerare dacă vrem să purtăm o discuţie raţională. Este un fapt demonstrabil astăzi că stânga radicală (dar uneori şi aceea mai puţin stridentă) a devenit refugiul iudeofobiei. Nu Israelul a cerut distrugerea Iranului, nu Israelul alimentează cu arme şi petrol regimuri criminale. Grass confundă dreptul unei democraţii la auto-apărare cu apetitul expansionist şi exterminist al unui regim fundamentalist. Discursurile incendiare ale lui Ahmadinejad nu sunt doar focuri de artificii retorice. Negarea Holocaustului face parte din imaginea auto-legitimatoare a dictaturii ayatollahilor.
Îmi amintesc de un poster din fosta RDG pus pe pereţii universităţilor, şcolilor şi căminelor studenţeşti: partea de sus era un trandafir, deasupra căruia erau scrise cuvintele “Israel în Propaganda". Partea de jos era o bombă iar explicaţia era: “Israel în Wirklichkeit" (Israel în realitate). Ministrul Securităţii din RDG, deci şeful suprem al Stasi, generalul Erich Mielke, a fost descris de fostul său subaltern Markus Wolf drept un maniac antisemit. Pentru teroriştii Ulrike Meinhoff şi Andreas Baader, Israelul era un “stat fascist", avanpostul “contrarevoluţiei" în Orientul Mijlociu. A ucide israelieni era pentru ei (cum este şi azi pentru cei care simpatizează cu această morbidă “cauză") o sacră datorie de clasă. "Lupta de clasă" globală presupune, în atari viziuni, dispariţia statului Israel.
Gunter Grass, un intelectual care în tinereţe a servit o forţă armată criminală al cărei scop era exterminarea completă şi definitivă a populaţiei evreieşti din Europa şi din întreaga lume, nu şi-a făcut şi nu a făcut un serviciu civilizaţiei democratice germane cu acest penibil poem. Degeaba încearcă acum să se scuze spunând că era vorba de guvernul Netanyahu. Poemul lui Grass este înrădăcinat în vechi obsesii şi fobii, în mitul toxic al aspiraţiei evreieşti spre supremaţie mondială, în orbire politică şi apoplexie etică. Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
