MIHĂIEŞ: "De când cu puzderia de televiziuni şi de patroni oligarhi, se poate vorbi de apariţia unui nou stat pe harta Europei: România-video".
Un stat cu legi proprii, cu ierarhii şi interese clar definite, cu vedete şi aspiraţii precise. Are şi el - ca orice stat - preşedinţii săi, parlamentul, ministerele, judeţele şi localităţile sale. Dar, mai presus de orice, are o armată de ciomăgari. Mai-marii acestei ţări contondent-virtuale nu se prea arată privirii. Precum vechii împăraţi ai Chinei, îşi gelozesc invizibilitatea mai ceva decât îşi păzeau sultanii haremurile. Cu excepţia unuia, ale cărui mustăţi au putrezit de-atâta acid lactic inhalat odată cu smântâna, nici măcar nu ştii cine-or fi: o fi Vântu? O fi Patriciu? O fi Sârbu? Sau, te pomeneşti că, la rândul lor, nu sunt decât kaghemuşele (dublurile, pentru cine n-a văzut filmul lui Kurosawa!) cine ştie cărui alt stăpân. De la Răsărit sau de la Apus.
Odată cu proclamarea acestei Românii virtuale, a apărut şi categoria comentatorului-video. Deschideţi la orice oră televizorul - el e deja acolo. Vorbeşte şi gesticulează asemenea omului de pe stradă, dar nu e vocea lui. El există doar în funcţie de informaţiile (cipurile) implantate de stăpâni. De categoria asta mai scapi cumva: slavă Domnului, încă mai există canale de sport şi muzicale. Cum apare unul ce pare prelungirea cu mustăţi a propriului laptop, ştii că e cazul să muţi pe alt post. Cum se iveşte vreun ciutaco-cristoi, iarăşi, pac!, telecomanda - şi-ai scăpat. Dar ce te faci cu indivizii a căror biografie încalecă două spaţii, cel real şi cel virtual? Ce te faci cu gruparea, să zicem, Năstase-Mitrea- Păcuraru-Şereş? Aici, pe pământ, ei decid asupra vieţii noastre cotidiene, prin voturile din parlament şi activitatea din guvern. Dincolo, când e să răspundă pentru faptele lor, ţuşti în adâncimile spaţiului virtual! În felul acesta s-a creat şi un sistem dublu al justiţiei: cetăţeni judecaţi în sălile de tribunal şi cetăţeni care-şi clamează dreptatea în studiourile de televiziune. Dac-am avea de-a face cu personaje de bandă desenată, n-ar fi mare bai. Dar e vorba de ditamai haidamacii de format mare (şi tare), de materialiştii ce vor să stăpânească viloaie, conturi şi automobile de lux pe pământ, nu în cyber-space. După ce s-au îmbogăţit straşnic în lumea noastră, se dezvinovăţesc, gureşi şi obraznici, pozând în victime, în lumea lor, în paradisul intangibil al talk-show-urilor, interviurilor şi blogurilor. Când e vorba de tribunale, se opun cu ghearele şi dinţii, nu carele cumva să le dăuneze la fragilul psihic. Nu mă gândesc doar la cei patru supergrei invocaţi mai sus. În spatele lor, o armată perfect echipată pentru atac şi acumulare de bunuri aspiră la statutul de semizei: când e să pună mâna pe averi ni se înfăţişează în întreaga splendoare a existenţei lor fizice. Când e să plătească pentru nemerniciile comise, iarăşi ţuşti la televiziuni, unde devin, prin miracol catodic, virtuali. În această logică, următoarea lege votată (unanim, desigur!) de parlament ar trebui să elimine ambiguităţile - atâtea câte mai sunt. Ca de pildă, să renunţăm la fleacuri de genul celor invocate recent de Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale. Cum adică să nu se aplice retroactiv o hotărâre dată tocmai pentru a-i ajuta pe bieţii „virtuali“ să-şi eternizeze intangibilitatea?! Ba să se aplice! Năstase şi ai săi nu au voie, pur şi simplu, să fie găsiţi vinovaţi în vecii-vecilor! Amin! Vinovaţi trebuie să rămână, în aceeaşi eternitate video, nenorociţii care-au furat o găină pentru a-şi astâmpăra foamea, nefericitele care s-au încăpăţânat să lucreze peticul de pământ ce le-a aparţinut de când lumea şi, eventual, Băsescu. Pentru orice se întâmplă sau nu se întâmplă în România, el trebuie crucificat! Nu-mi fac iluzii că în viitorul previzibil lucrurile vor decurge altfel în România. Lăcomia fără baiere, nesimţirea odioasă, cârdăşia violentă şi eliminarea brutală a indezirabililor sunt însăşi esenţa lumii realimaginare în care vieţuim. Nu mă miră că demagogii de şcoală nouă - deocamdată, costelivi, famelici, vânând francul pe la fundaţii şi asociaţii ale „corectitudinii politice“ - găsesc suficiente urechi pentru a-şi debita teoriile egalitariste. Au şi ei dreptatea lor: cum naiba să crezi în superioritatea lui Felix?! Când un astfel de individ ajunge să „formeze opinia“, prin televiziunile diluviale create în ultimii ani, e limpede că am luat-o într-o direcţie greşită. Deruta a ajuns la asemenea niveluri, încât nici nu ştii ce te scoate mai mult din minţi: nevinovăţia virtuală a lui Năstase & comp. sau slinoşenia slugarnico-agresivă a ciutacilor, cristoilor, gâzilor, stanlaptopiş tilor şi - vai! - chiar a mândruţilor cu scriitură dilematică şi dicţie voiculesciană.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
