Sorin Ioniţă: "Ne-am scos: avem cel mai mare ou de Paşte, ştampilat ca atare de experţii de la Guinness Book, care l-au măsurat cu laserul în timp ce se umflau de râs de ce le dă prin cap unor papagali din estul Europei."
Cârnatul maxim l-am bifat anul trecut, iar acum nu trebuie decât să ne apărăm titlul în faţa unor nemernici de uzurpatori croaţi. Dl Flutur Suceveanul a adus cu mari sacrificii lumină de firmă de la Ierusalim, cu certificat appellation d’origine contrôlée. Când a descins din aeroplan avea ceva din osteneala satisfăcută a activistului cultural, ca purtătorii torţei olimpice la Beijing: misiune de partid îndeplinită, candela credinţei e nestinsă în ciuda obstacolelor presărate de duşmani pe parcurs. Totul, spre încântarea târgoveţilor şi babelor bisericoase care lăcrămează deopotrivă la marşuri militare şi cântări de Oastea Domnului.
Naivitatea provincială cu care producem recorduri inutile, de bâlci, şi freak shows destinate să ne plaseze o clipă pe harta lumii (una dintre puţinele ambiţii care unesc laolaltă pe moderniştii şi tradiţionaliştii noştri) îmi aminteşte de personajul Borat. Trădăm acelaşi umor involuntar şi lipsă completă de simţ al ridicolului, acelaşi spirit proaspăt, neatins de aripa bunului gust sau a culturii, alta decât cea de festival balnear de romanţe, aceeaşi aspiraţie de plutonier care în timpul liber confecţionează veioze din traforaj, cu orgoliu de pictor renascentist. Dacă la Premiul Nobel nu se poate, atunci să fim măcar în Guinness Book, suprema expresie a kitsch-ului planetar, alături de adolescenţi asiatici care înghit 100 de viermuşori pe minut sau şomeri englezi care beau cinci litri de bere în 0,5 secunde. Numai să se audă o dată în lume şi de naţia română!
Sub mâna unor păstori antreprenoriali şi cu afinitate balcanică spre politică, ortodoxismul local dezvoltă şi el încet-încet simptome de acromegalie. Nu numaidecât la Catedrala Mântuirii Neamului, pentru care zilele astea se scriu petiţii publice ca să se ceară concurs de soluţii de arhitectură, onor BOR fiind altminteri înclinată să dea contractul printr-o discretă încredinţare directă unor băieţi care lucrează repede şi ieftin, deci ar trânti nişte turle semeţe acoperite cu cupru în mijlocul vreunui spaţiu viran. Dar mă uit ce amploare oficioasă iau liturghiile pe plajă ale arhiepiscopului de Tomis, numai bune de băgat în programele de turism pe cupon ale doamnei Udrea. Înţeleg că de la anul îl vom angaja pe Jean-Michel Jarre, să proiecteze Învierea live, cu suluri de lumină şi muzică electronică, direct pe o catapeteasmă multiplex.
Mă gândesc la soarta tristă a ministrului Paleologu, pe care parlamentarii propriului partid l-au procopsit cu obligaţia bugetară de a ridica 800 de biserici pe an - adică, în medie, una la patru localităţi ale ţării. Nu mă întrebaţi cine le-ar construi şi cum ar arăta ele, aşa, făcute pe picior, că sunt destule exemple în jur să vă daţi seama. Dar, evident, nu-s bani, iar acum dl ministru are sarcina impopulară să taie din cel mai ambiţios program de ctitorire politică de la Ştefan cel Mare încoace, motiv de afurisenie şi lucrare bătrânească pe la spate. În tot acest timp, patrimoniul cu adevărat valoros al României e neglijat şi se degradează constant, de unde şi aşa era destul de sărăcuţ în context european.
Că biserici şi cetăţi stau închise şi se ruinează lent, iar situri arheologice din Dobrogea zac necercetate şi nepăzite, la îndemâna oricărui curios rătăcit, nu contează pentru promotorii turismului şi culturii. De fapt, nici nu ştii ce e mai rău: să le lase Dumnezeului aşa cum sunt, sau să le concesioneze câte unui investitor privat, cum s-a întâmplat cu Cetatea Râşnov, care să bage repede meşterii-Dorel în ele, să ridice ziduributaforie şi magazine de artizanat pseudo-medieval şi să ceară autorizaţie pentru hotel de cinci stele? Văzând succesul comercial al Râşnovului, unde estimez că tur-operatorii vor muta şatra cu Dracula dacă se închide publicului Castelul Bran, încep să-i înţeleg pe colegii occidentali, care spun că turismul poate fi şi o pacoste, chiar dacă aduce venituri pe termen scurt. E nevoie de expertiză şi atenţie pentru a produce un plan cu adevărat viabil pe termen lung. În loc de asta, iată că noi lansăm de 1 mai altă chestie genialoidă din seria Borat: imnul turistic, cu titlu vag milenarist, „Romania, land of choice”. Cu asta, i-am spart, o să bocească bulgarii toată noaptea în pernă. Doar aşa au ajuns Italia şi Grecia ce sunt azi: comisionând clipuri cu tipi faliţi şi confuzi ca Gheorghe Zamfir, artist suficient de benign pentru a fi aprobat ca exemplu de succes internaţional de un regim hipersuspicios în anii ’80, când se purtau în vest orchestraţiile sentimentale şi muzica de relaxare tip supermarket. Naiul lui Zamfir cu piesa tradiţional valahă „Trecea condorul”, peste secvenţe vag înceţoşate cu mare, munte, oiţe înţelepte şi pelerini de sejur în Bucovina cea spărgătoare de recorduri la ouă - iată noul profil al României turistice, într-o superproducţie pe care aş numi-o „ONT-ul răzbunător se întoar ce”. Păcat că nu l-au băgat şi pe Eminescu, ca un prim pas către o canonizare cu buciume şi orchestră (a teatrului Fantasio) la Cazinoul din Constanţa. Încă nu-i târziu.
Citiţi şi:
Elena Udrea a „împrumutat” turiştii din Bulgaria şi Grecia România, în căutarea brandului turistic
Recomandările noastre
