De când am auzit că Dan Diaconescu şi-a făcut partid, am început să mă uit cu un nou fel de curiozitate la OTV.

Până acum, tot schimbând canalele, rămâneam fascinat, câte un minut întreg, de ecranul împărţit în multe ferestruici al zisului canal. Un canal în toată regula, ce să mai vorbim: arată a canal, miroase a canal. Niciodată cuvântu-ăsta n-a fost mai potrivit pentru un post de televiziune. OTV nu a inventat nici presa de scandal, nici freak-show-ul, dar le-a dus la grandoarea dubioasă a kitsch-ului absolut.

În anii ’90, Cristoiu a şocat o ţară întreagă cu găina lui care făcea pui vii. Tot pe-atunci, "Infractorul", "Infractoarea" sau "Prostituţia" făceau legea în imaginarul autohton. Ştirile de la ora cinci ne aduc şi azi în casă mormane de cadavre, cu excavatoarele, ca în imaginile hidoase de la Auschwitz. Toate au fost însă piticite de vrăjitorul kitschului care e Dan Diaconescu.

Nu există orori, nu există ciudaţi, nu există bâlci, nu există panaramă care să se asemene cu ce se petrece seară de seară la OTV. E America de Sud, e Fellini, sunt ritualurile voodoo. E dragoste şi abjecţie. E Sodoma şi Gomora. În felul său, Dan Diaconescu e un artist baroc, un magistru al excesului, un sculptor în dejecţiile trupului uman şi social.

Am crezut ani în şir că "Avenida Paulista" sau "Escrava Isaura" au mers până la fund în oceanul de sentimente umede, că nu poate fi depăşit consumul de batiste înlăcrimate din "O floare şi doi grădinari". Dan Diaconescu ne-a arătat că se poate. El a trasat graniţe noi în verosimilitate, în suportabilitate, şi le-a trasat doar ca să le depăşească seară de seară, ca un campion şi ca un înţelept. Spun "înţelept", pentru că acest băieţandru cu părul sur ne-a umilit pe toţi ca intuiţie a psihologiei maselor.

El a-nţeles înaintea tuturor că tembelismul şi credulitatea, în România profundă, au graniţe mult mai vaste decât am crezut noi, intelectualii, şi chiar decât crede omul de rând. El a intuit abisalitatea celor ce plătesc cablul lună de lună, oricât de săraci ar fi, şi care-ar plăti cablul chiar dacă nu şi-ar mai putea plăti pâinea zilnică.

Pe o filosofie cinică, dar şi sclipitoare în felul ei, Diaconescu a construit un imperiu în sufletele celor drogaţi cu moartea vie a Elodiei. Cu această hoardă de zombies, urcată din adâncuri, se pregăteşte el acum să ia cu asalt Capitoliul îndoielnic al politicii româneşti.

Mulţi pun ascensiunea sa pe seama şantajelor, arătându-l cu degetul ca pe un jurnalist venal, putred de bogat. Dar eu cred că aşa trebuie să fie. Dacă ar fi sărac şi cinstit, l-ar confunda lumea cu Iliescu. Căci Dan Diaconescu nu e doar stăpânul cabinetului său de orori, ci este el însuşi personaj în galeria de la OTV. E Proteu care-şi duce turma de monştri la păscut, "mai monstruos el însuşi", cum scria poetul. Fără Rolls-Royce şi elicoptere n-ar avea niciun haz.

Chiar dac-o fi adevărat că intră în politică numai ca să scape de procese, e doar o parte din adevăr, cea care nu mă interesează. Adevărata explicaţie e că, uzând de agerimea sa în detectarea miasmelor, el a simţit, în electoratul român, o nişă colosală, asemenea găurii de ozon din atmosferă. E vorba de milionul de alegători (sau or fi mai mulţi?) pentru care PSD-ul e prea reformat şi PRM-ul prea învechit ca să mai fie atrăgătoare. De cei nemulţumiţi de cele trei partide mari, care nu mai au bani nici pentru obişnuiţii mititei electorali. De cei ce visează la un mare "partid popular", ca-n mai toate ţările bananiere, în vârf cu un tătuc iubit şi temut fiindcă miroase şi vorbeşte ca ei.

Fără partidul lui Diaconescu, într-adevăr, Parlamentul României, oricât de jos ar fi intelectual şi moral în acest moment, nu e încă o copie la scară a electoratului nostru. E încă mai multă mitocănie afară decât în interior. Doar Dan Voiculescu ca videocrat e mult prea puţin. Doar Teo Trandafir ca starletă nu mai ajunge. Aşa încât bine face vrăjitorul kitsch-ului nostru naţional că intră în politică. Să ştim şi noi mai bine cine suntem şi unde am ajuns.

Douăzeci la sută pentru Partidul Poporului, spun sondajele? Douăzeci la sută vor fi. Tot ce pică de la PDL se va duce acolo. Dan Diaconescu preşedinte? Why not? Nu e cu nimic mai absurd sau mai imposibil decât Ponta preşedinte sau Antonescu preşedinte. Fiindcă nimeni nu opreşte degradarea rapidă şi de necrezut, din punct de vedere moral, intelectual şi... şi... finanţiar a amărâtei noastre naţiuni.

Şi un P.S. în final: nu, n-am uitat că Băsescu şi-a făcut ultima campanie la OTV. Nu, n-am spus niciodată că a fost bine.