Ieri obscuritatea, azi lumina! Ieri întristarea, azi veselia; vivat propăşirea!
Peisajul post-Boc, după atent coregrafiata învestire a cabinetului MRU, geme de bunăvoinţă şi consens, căzute peste ţară ca omătul. Nu am în vedere doar regalul parlamentar al dlui Ponta, căruia i se caută febril muza, sau aerul nefiresc de contemplativ al mistreţilor politici de categorie Mitrea, trimişi să toarcă la TV ca motăneii.
Dar de unde înainte curgeau spume şi din radioul FM al maşinii de ostilitate şi băşcălie la adresa premierului; de unde Facebook şi listele ONG crăpau de invective; iar guru naţionali îşi sfâşiau hainele în prime-time, propovăduind sfârşitul lumii – deodată, linişte. Doar trupa electro-punk a lui Voiculescu, cu solistul Crin, mai combate, cu consecvenţa rockerilor sexagenari: harnici, dar cu două ture în urmă. Reorientaţii ăştia ştiu ceva despre MRU ce noi nu ştim? Sau invers?
Altfel, ce motive ar fi pentru schimbarea de ton? Dacă problema cabinetului Boc era clientelismul, simbolizat de vrăjitoarea Udrea, cine e aşa naiv să vadă vreo schimbare citind CV-ul şi afilierea celui lăsat în loc? Presupunând că politicile ne interesau pe noi, nu persoana, e drept, uşor risquée, a d-nei Udrea, se poate imagina o continuitate mai bună? Ce fel de progres e înlocuirea Sulfinei Barbu cu o non-entitate din aripa Falcă, de aceeaşi anvergură judeţeană ca şi fostul ministru Botiş?
Sau poate Boc n-a performat în criză? Dar iată cum Frakfurter Allgemeine Zeitung rezumă rotaţia: alţi premieri europeni au plecat pentru că n-au putut gestiona economia şi încrederea pieţelor; invers, Boc a ieşit pe un trend ascendent al încrederii de ţară (emisiunea de bonduri în dolari), după o rocadă pur tactică, de partid. De orice poate fi PDL suspectat, dar nu de penetrarea genială cu lobby a cotidianului de afaceri german.
Nu că n-ar fi fost erori, că l-ar regreta cineva pe dl. Igaş, sau că, după obicei, noul cabinet n-ar merita o lună de miere. Însă tranziţia de la zarva de acum două săptămâni, cu indivizi altfel normali mimând teatral apoplexia, la limba mătăsoasă de întâmpinare pentru MRU şi retragerea bombănelilor în culise, e cam abruptă ca să fie justificată sută la sută. Mi se pare mie, sau anumiţi indicatori, cum ar fi cel de ipocrizie, au sărit bine pe roşu?
Măsura ipocriziei o dau subiectele-tabu. Unul, evitat chiar de indignaţii gata să sară de pe acoperişuri, e plombarea tot mai vizibilă a sectorului energie – insuficient reformat, subiect de critici de la UE şi bulevard pentru extragerea de rente – cu persoane obscure, fără competenţe, dar absolvente ale Colegiului Naţional de Apărare. De când a ajuns ENA României această mondenă instituţie-printer de diplome pentru oameni neasociaţi automat nici cu ideea de colegiu, nici cu cea de apărare (vezi chiar d-na Udrea, sau Daciana Sârbu, Floriana Juncan, Oana Mizil)?
E o coincidenţă că sindicalistul-golgheter pus la Economie este şi el absolvent de CNA, ca şi dl. Vevera, consilier al lui Boc, instalat preşedinte la Transelectrica, apoi retras în urma scandalului public, dar rămas totuşi membru în board şi responsabil cu Strategia energetică? E adevărat că noul ministru de Finanţe, căruia nu-i trebuie cursuri la CNA, moştenind din familie linkurile (şi like-urile) necesare, reprezenta ministerul în boardul Hidroelectrica când s-a aprobat pe şestache prelungirea contractelor cu băieţii deştepţi, deşi guvernul se văita public ce pacoste sunt acestea, motiv pentru care nu vrea să audă acum de transparentizare?
Zice un zvon că nu poţi ajunge la vârf în sectorul bancar fără binecuvântarea echipei din fostul DIE care îl păstoreşte. Acum ce facem, creăm şi în energie o reţea kremlinistă de siloviki (sau doar o scoatem la vedere)? Se indignează cineva, la Putere, în Opoziţia- Ponta, Opoziţia-Crin sau în ONG-uri?
Recomandările noastre
