Aşa apar şi strălucesc toţi campionii bunătăţii. Se vorbeşte mult şi inutil despre spectacolul-clişeu al transformării monştrilor în zâne bune cu ocazia Sărbătorilor. Centrul de greutate al acestei boli se găseşte însă foarte uşor în cea mai prolifică şi răspândită industrie, cea a minciunii asumate. Încălzirea globală nu e singura ameninţare, suntem încolţiţi de minciunile pozitive, de discursul despre valoarea valorilor, despre binele benefic. Aşa cum americanii se bâţâie şi se strâmbă în viaţa reală precum actorii din filme şi sitcomuri, lumea a preluat spontan discursul cu îmbunătăţiri. A ajuns aşa, un fel de obligaţie, e ca şi cum nu ţi-ai pune pantofi crem când porţi ciorapi albi. Şi acesta nu este un exemplu pozitiv, chiar dacă pare.

Se minte la fel cum se respiră, se mimează totul, se adaptează, se ajustează orice, doar, doar să reuşim să facem o figură frumoasă.

Cred că mai mult de jumătate din toată informaţia vehiculată în spaţiul public se referă la kestii ideale, iar restul la relatări despre dezastre, conflicte şi ce bine ar merge totul dacă n-ar sta lucrurile aşa cum stau. Momentele de focalizare se regăsesc mai mereu în marja de eroare. Aşa ajung diverşi aflaţi în treabă să peroreze la nesfârşit despre ce ar trebui să facem, cum ar fi mai bine, cum era pe vremea lui Brătianu şi ce bine ar fi să trăim veşnic în perioada interbelică. Mereu aceşti oratori sunt modeşti, vorbesc despre importanţa muncii, a tenacităţii, a pasiunii pentru creativitate şi pentru oameni care trebuie zdrobiţi şi umiliţi. Cu cât ocupă o poziţie mai înaltă, subliniază mai graţios lipsa de importanţă a banilor. Şi e posibil să şi aibă dreptate, din moment ce altcineva plăteşte mereu pentru ei.

Mai toţi zâmbesc cu un rictus amabil chiar şi când aşteaptă trenul, sunt gravi când atmosfera e destinsă, iubesc mult familia, au o viaţă simplă şi curată şi, ceea ce te seacă la ficaţi, vorbesc încontinuu despre valori sau despre cât îl iubesc ei pe Mântuitorul. Mai niciodată, valorile astea nu au o corespondenţă cu viaţa vorbitorului, de obicei sunt pe dos şi sunt valabile mai ales pentru alţii. De la cântăreţe de muzică populară la tot felul de lideri de opinie, afacerişti sau fufe, aflăm că valorile sunt foarte importante, valorile sunt inestimabile şi încep toate cu majusculă – de-asta e bine şi să le ţinem mai la distanţă, dar să pălăvrăgim nesfârşit despre ele.

Pentru acei inocenţi care văd aceste mecanisme în funcţiune, o astfel de întâlnire poate avea funcţia unei revelaţii. Aceea că există oameni puternici, oameni deştepţi, oameni care apar la televizor care vorbesc frumos şi care ne umplu inimile de speranţă şi ne fac să scriem SMS-uri cu: sunteţi cei mai buni, ţineţi-o tot aşa, ajutaţi-mă şi pe mine. Ei ne vorbesc întotdeauna despre cât este de important, după ce ai primit foarte mult, să dai înapoi cu generozitate mai ales din lucrurile care nu-ţi folosesc la nimic sau care nu schimbă nimic esenţial, încercând să şi baţi mult apa în piuă despre responsabilitate şi implicare. Implicarea înseamnă că e obligatoriu să declari că înveţi încontinuu, că te doare capul de câte noutăţi îţi fac cioc-cioc la tâmplă. E foarte bine să faci asta, să nu se prindă lumea că joci tetris. În afară de aceste caracteristici generale ale mistificării, lucrul pe care nu-l pot înţelege nicicum este cum se poate minţi în halul ăsta, până la anulare, până la dezintegrare?!

Cum au ajuns oamenii să jure în grup pe ce au mai sfânt că e adevărat ce mint?! Şi să creadă în adevărul minciunilor? Să transforme asta într-un stil de viaţă aproape lipsit de nuanţe, în care totul trebuie să arate aşa cum scrie în cartea tehnică. Confruntată cu această molimă, ipocrizia e un înţeles aproape drăgălaş, acceptabil, chiar preferabil, pentru că încă aduce aminte de insuportabila uşurătate a fiinţei. Dar minciuna asta monstruoasă care îşi strecoară trimişii peste tot anunţă apariţia celui mai tare joc de strategie al tuturor timpurilor: Dezumanizeişăn.

Deşi sunt diferite, toate personajele se văd la fel, pentru că fac şi spun aceleaşi lucruri. Mare profet, Borat, cel care întreba despre o broască ţestoasă: What type of dog iz dis?

Şi totuşi, în fiecare an, de Bobotează, mă minunez de câte ghionturi şi PET-uri în cap poate să-şi ardă poporul credincios, cu frică atât de Dumnezeu, cât şi de bidonul cu cinci litri de aghiasmă al aproapelui. Cum s-ar spune, dezumanizarea scuză mijloacele.