Vladimir Tismaneanu: "Fostii securisti sunt impertinenti si impenitenti".

Pe scurt, succesul lor financiar este direct proportional cu lipsa de cainta. L-am auzit pe domnul Bejan la telefon: sigur de el, fara urma de jena. Domnul Bejan nu are nimic sa-si reproseze. Are voce insinuanta, amenintatoare si perfida.

A fost intotdeauna un om onorabil, a supravietuit facand mici compromisuri, dar fara sa faca rau. Ori asta vrea el sa credem. Nu doresc sa jignesc numele de Bejan. S-ar putea ca personajul despre care vorbesc sa nu existe decat in film. Desi fictiv, individul despre care scriu a fost si este un om real.

Bejanul pe care il puteti auzi si dumneavoastra in extraordinarul film „A fost sau n-a fost?” (superb document estetic si politic), de Corneliu Porumboiu (2006). El este rezultatul intalnirii dintre imaginatia artistica si o istorie care nu vrea sa intre, in fine, pe calea normalitatii. Una in care culturnici patriotarzi care au colaborat cu Securitatea (si sunt mandri de acest lucru) peroreaza insolent la diverse televiziuni, dialogand destins despre trecutul lor cu fostii ofiteri de Securitate deveniti parlamentari peremisti.

As recomanda unor Ion Iliescu, Mircea Geoana, Alin Teodorescu, Adrian Nastase, Dan Voiculescu si altora care vor, chipurile, sa ne fereasca de „dictatura lui Basescu” sa vada acest film. Poate vor pricepe ce a insemnat culpabila tacere impusa dupa 1990 in privinta trecutului comunisto-securist.

Ideologul PSD, editorialistul de la „Ziua”, Adrian Severin, stie prea bine despre ce este vorba, dar la ora actuala se pare ca nu-i mai pasa, precum in trecut, de imperativul decomunizarii. Ori prefera sa-l „stilizeze” pana la totala irelevanta si extinctie.

Noul magnat Bejan este plin de bani, detine intreprinderi, asa cum declara  in interventia sa la talk-show-ul ineptului moral Jderescu. Pe 22 decembrie 1989, Bejan lucra in Securitate. Ori cel putin asta isi aminteste singurul personaj din film care sustine ca a fost o revolutie in urbea respectiva, alcoolicul profesor de istorie, datornic vandut in dreapta si in stanga.

La ora actuala, deci in 2006, evenimentele din 1989 sunt invaluite in ceata mistificarilor autojustificatoare. Nimanui nu-i mai pasa de implicatiile acelor momente. Jderescu actioneaza mecanic, precum o marioneta, victima el insusi a unei duplicitati endemice.

Este o conversatie quasi-absurda, cu unul dintre participanti (domnul „Nu a fost nimeni in piata inainte de plecarea lui Ceausescu”) jucandu-se cu barcute din hartie (asemeni „avioanelor” lui Stanculescu la faimosul „proces”), iar celalalt in pragul prabusirii nervoase, „Domnul a fost in piata si a fost batut”.

 Telefonic, interventiile unora si altora sunt menite sa-l decredibilizeze pe cel care totusi se prea poate sa spuna adevarul. Un adevar care il implica pe Bejanul tranzitiei romanesti. Scos din sarite de mentionarea numelui sau in emisiune in legatura cu „presupusa” represiune, acesta intervine invocand dreptul sau de a se apara impotriva pretinsei calomnii.

Are avocati puternici, este un cetatean respectabil, un stalp al comunitatii. Firmele sale ofera locuri de munca si, prin urmare, prosperitate cetatenilor orasului. Securistul de ieri este binefacatorul capitalist de astazi. Deunazi batea in numele partidului, astazi si-o fi creat propriul partid. Cerandu-mi scuze de la cei care poarta acest nume, imi pare ca personajul Bejan este simbolul insalubritatii morale a tranzitiei romanesti.

Intr-un alt timp istoric, scriitorul Gyula Hay, unul dintre liderii intelectuali ai Revolutiei Maghiare, a construit un arhetip al mizeriei morale a nomenklaturistului, scriind in octombrie 1956 despre un personaj (din nou fictiv, dar, vai cat de real) numit Kucsera: „Kucsera este marea eroare a istoriei noastre, este ceva vascos pe care noi l-am plasat in obscurul cul-de-sac al istoriei tarii noastre. Kucsera este ignorant din convingere si pasiune. Este cel care ne priveste dispretuitor de pe piedestalul ignorantei sale (...) Nu este loc in istorie deopotriva pentru Kucsera si pentru noi. Trebuie sa alegem: ori Kucsera, ori umanitatea. In ochii lui Kucsera, minciuna nu este minciuna, legea nu este lege, omorul nu este omor, iar omul nu este om. Oh, Kucsera, inceteaza sa existi! Nu iti cerem viata, insa dorim sa punem capat existentei tale kucseriste.”

Finalul filmului spune tot despre nevoia de adevar, dar si despre cei care au fost si raman arhitectii si beneficiarii marii minciuni din Romania de astazi. Un ultim telefon, o voce trist-melancolica, o referinta la fiul mort in timpul revolutiei (aceea care a fost) si un indemn pentru Jderescu si invitatii sai sa iasa in strada pentru a contempla macar cateva clipe fulgii de zapada inca nemaculati, pentru ca maine va reveni noroiul.

M-am gandit la toate aceste lucruri vazand filmul lui Porumboiu, la faptul ca exista in tara aceasta destui oameni care nu vor sa traiasca pe veci sub imperiul unui trecut neasumat care ne pateaza destinele si transforma, prin abdicari si complicitati, zapada in mazga.