Vladimir Tismăneanu: „Simplu şi neechivoc spus, URSS stalinistă şi Germania hitleristă au fost regimuri genocidare”.
Relaţia dintre cele două totalitarisme a fost una care a inclus în diverse momente competiţia şi cooperarea.
Timothy Snyder a comparat astfel aspiraţiile imperiale uneori convergente ale Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice staliniste (Polonia în 1939), dar şi similitudinile la nivelul politicilor exterministe. La rândul sau, Lynne Viola, autoarea unei recente cărţi intitulată „The Unknown Gulag”, despre strămutările forţate în Rusia stalinistă, a insistat asupra centralităţii colectivizării în cadrul terorii staliniste a anilor 1930 şi asupra necesităţii evitării explicaţiilor monocauzale.
Atunci când comparăm cele două dictaturii totalitare, a afirmat profesoara de la University of Toronto, trebuie reţinut că URSS a rămas de fapt o ţară agrară în pofida programului îndreptat spre viitor al utopiei industriale marxiste. Războiul ori frica de război au fost agenţi radicalizanţi în ambele cazuri. Amir Weiner (profesor la Stanford) a accentuat „ethosul” comun al celor două totalitarisme, dimensiune care nu implică ignorarea contrastului între paradigma biologică şi cea sociologică.
Nazismul şi stalinismul au fost astfel marcate de primatul ideologiei, aşa cum se constituia aceasta în gândirea liderului. Aparatele ideologice deveneau mecanisme obligate să „ghicească” diversele planuri din mintea celui aflat în functia de „vojd” - „Führer”. Una dintre cele mai incitante intervenţii din cadrul conferinţei de la Yale a fost aceea a profesorului Norman Naimark de la Universitatea Stanford.
Asemeni lui François Furet, profesorul Naimark susţine că „oricine vrea să vor bească despre secolul XX trebuie să vorbească despre Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin”. Mai mult, pentru autorul unor lucrări clasice despre politicile totalitare, comparaţia între cele două ideocraţii este obligatorie.
Naimark consideră inadecvată poziţia unor istorici care refuză utilizarea conceptului de genocid în contextul sovietic. Evident, tematica este extensibilă de la perioada radicală a stalinismului în China, Albania, România, Ungaria, Bulgaria (1949-1953) şi până la terorismul genocidar al regimului Pol Pot din Cambodgia.
Cercetarea istorică se află încă într-o fază de defrişare a arhivelor şi se întâlneşte cu numeroase interogaţii cărora abia urmează să le dea raspuns. De pildă, a afirmat Naimark, intenţionalitatea genocidului este încă vag documentată în experienţa sovietică. Documentele din arhiva personală a lui Stalin abia încep să iasă la suprafaţă şi să permită explorări pertinente.
Conştient de obiecţiile aduse abordării sale (convergentă cu a altor respectaţi istorici), Naimark a subliniat faptul că pe baza ordinelor conducerii staliniste au avut loc deportarea tuturor ce ce nilor, fără excepţii legate de originea socială, precum şi lichidarea aşa-numiţilor kulaci.
Există la ora actuală tot mai multe probe că represiunile din Ucraina de la începutul anilor 1930, inclusiv foametea construită artificial, au reprezentat cel puţin din punct de vedere circumstanţial acţiuni de tip genocid. Simplu şi neechivoc spus, URSS stalinistă şi Germania hitleristă au fost regimuri genocidare. Aceste dezbateri nu privesc fenomene din stratosferă.
În „Dilema Veche”, Andrei Pleşu discută un recent interviu al istoricului britanic Eric Hobsbawm. La 92 de ani, marxistul impenitent Hobsbawm rămâne convins că „flacăra Revoluţiei din Octombrie” este încă nestinsă. L-am întâlnit pe Eric Hobsbawm la o conferinţă cu titlul „Open Wounds: Reflections on Nazism and Stalinism” care s-a desfăşurat la Einstein Forum din Potsdam în 2005.
Organizatoarea era o cunoscută gânditoare americană, directoarea prestigioasei instituţii, autoare a câtorva cărţi despre the problem of Evil în care a reuşit performanţa de a scrie pe larg despre cutremurul de la Lisabona şi de a evita subiectul Gulagului. Între invitaţi, Markus (Mischa) Wolf, fostul şef al spionajului est-german. Alt marxist nepocăit, convins că Stalin nu a făcut decât să „denatureze” idealurile nobile etc.
Atletic, bronzat, arborând un aer californian, aducând cu Paul Newman la bătrâneţe, megaspionul (aşa îl numea Toader Paleologu aflat lângă mine în sală), a stat tot timpul alături de Hobsbawm. Au fost practic inseparabili în timpul conferinţei. Doi camarazi din era cominternistă, convinşi că Brigăzile Internaţionale din Spania (conduse de activiştii Luigi Longo şi André Marty) au salvat onoarea umanităţii, că utopia bolşevică merită şi astăzi respectul oamenilor oneşti. Au fost amândoi convinşi de „justeţea” marxismului ca filosofie a istoriei. Koestler, Orwell, Serge, Manès Sperber, Istrati, Margarete Buber- Neumann, Souvarine? „Nişte renegaţi isterici”.
Hobsbawm a rămas membru al PC din Marea Britanie până în 1991. Markus Wolf (care a murit în 2006) a declarat la un moment dat: „Dacă partidul îmi ordona «Sări!», întrebarea mea era automat: «Cât de sus?»”.
L-am întrebat public pe Wolf dacă printre cadrele Stasi au fost şi ex-nazişti. Fără să clipească, impasibil, mi-a răspuns: „Nici vorbă”. Era încă o minciună dintre atâtea debitate de-a lungul unei vieţi trăite sub semnul fanatismului.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu http://tismaneanu.wordpress.com/
Recomandările noastre
