SENATUL EVZ: Cum isi vinde PRM-ul tara

SENATUL EVZ: Cum isi vinde PRM-ul tara

Sorin Ionita: "Acum vreo cateva zile a iesit in presa stirea ca extremistii de dreapta din Parlamentul European vor fi in sfarsit in stare sa-si faca si ei un grup parlamentar"

Acum vreo cateva zile a iesit in presa stirea ca extremistii de dreapta din Parlamentul European vor fi in sfarsit in stare sa-si faca si ei un grup parlamentar, datorita aportului numeric adus de la 1 ianuarie de cei cinci PRM-isti romani si de colegul lor bulgar, tot un xenofob circar.

Dupa ani de eforturi de-a surda, pentru ca niciun radical polonez sau slovac, cat ar fi el de sarit de pe fix, n-a vrut sa se afiseze in compania toxica a francezului Le Pen si a fiica-sii, sau a diversi flamanzi rasi in cap, iata ca e pe cale sa se adune numarul necesar pentru un grup de sine statator, sub numele usor bizar "Identitate, Traditie, Suveranitate", gratie in principal dlui Vadim Tudor.

N-are importanta cat va rezista aceasta grupare de ciudati; probabil nu mult timp. Intorsatura curioasa apare insa in politica si in discursul PRM.

Anume, dupa ce ani intregi dl Vadim Tudor ne-a batut la cap cu interesul national si imaginea patriei, cu apararea bietului roman oropsit de venetici rapaci, mana in mana cu elitele noastre tradatoare, ce face dumnealui acum, cu prima ocazie care i se ofera sa fie bagat in seama in Europa?

Sare fix in bratele acelor politicieni straini care s-au opus cel mai tare interesului fundamental al Romaniei, exprimat majoritar in toate sondajele: aderarea la UE si deschiderea granitelor pentru cetatenii romani.

E aici o mare ironie istorica, dar in mediul cazon de la PRM nu stiu daca are cineva antena pentru ea: adica, dupa un deceniu si jumatate de cautat tradatori de tara pe sub toate paturile, te dai acum cu cei mai aprigi inamici ai neamului?

Pentru ca, daca era dupa Le Pen, Franck Vanhecke sau ratacitul britanic Ashley Mote, mai nou frati de cruce cu dl Vadim Tudor, Romania trebuia sa intre in Europa odata cu Turcia, cam prin 2025.

Granitele trebuiau sa ramana securizate, romanii veniti sa-si caute un rost trebuiau internati in lagare si deportati cu prima ocazie, laolalta cu ceilalti imigranti din Asia si Africa.

Marfurile produse la noi trebuiau oprite la vama, iar cele 30 de miliarde de euro pe care le vom primi de la Comisia UE in urmatorii sapte ani trebuiau sa ramana in Vest, ca sa-l asiste in continuare pe somerul analfabet, tatuat si betiv - dar arian - sa-si duca linistit zilele pana la pensie, ca simpatizant al partidelor din grupul ITS.

Ce oare l-a determinat pe dl Vadim Tudor sa se compromita in asa hal, aliindu-se cu occidentali care dispretuiesc profund electoratul PRM, compus din romani care nu sunt bogati, n-au castigat cine stie ce din tranzitie, dar au o sansa acum dupa aderare sa-si imbunatateasca situatia?

Ce te poate face sa stai ca o mazeta langa oameni care iti pun coarne pe la spate si stramba din nas cand treci pe langa ei din cauza mirosului de rasa inferioara, iar tu sa te faci ca e in regula si iti place?

Langa colegi care te-au luat mereu la misto, cu tigania ta de tara? Habar n-am, dar sunt convins ca europarlamentarii PRM, daca au rezistat pana acum in partid, au antrenament serios ca pres de pantofi.

Poate ne explica chiar antrenorul lor sef: ceva de genul ca trebuie sa avem relatii cu toate familiile politice europene sau ca, gratie misionarismului sau, retorica antiromaneasca (antibulgareasca etc.) a extremei drepte occidentale se va atenua.

Dar vi se pare plauzibil?

Nu credeti, mai curand, ca extremistii marginalizati - aceia care agita spiritele si presara cu pipeta prin tabloide zvonuri cu romani infectati cu HIV dand navala - au nevoie sa inchirieze masa de manevra a lui Vadim doar pentru a obtine vizibilitate si fonduri?

Chiar presedintele PRM spunea la televizor, saptamana trecuta, ca a incercat sa se lipeasca la alte familii, precum partidul popular, dar fiind tratat peste tot cu refuz a mai prins loc doar in coltul reziduurilor politice europene.

Acum, cu contributia sa nepretuita, aceste reziduuri pot fi innobilate cu eticheta de grup parlamentar oficial. Unde n-a vrut sa pupe nationalistul polonez, pupa ala roman, ca are constiinta mai flexibila.

Ca atare, baietii astia agitati vor primi finantare de la Europa, pe care o injura permanent si vor s-o distruga, 50.000 euro pe cap de reprezentant pe an, pe care sa-i gestioneze trezorierul noului grup, romanul mare Popeanga. Iar PRM, cu cinci pioni pe tabla, se scoate la 250.000 euro pe an, aproape cat Maibach-ul lui Gigi. Cam ieftin totusi. Nu se mai vand nici tarile astea asa bine ca pe vremuri.

Ne puteți urmări și pe Google News