Uneori, sughiţurile pot prevesti momente încă mai sincopate. Alteori, trec repede şi nimeni nu le mai ţine minte. Cât priveşte aiurelile privind dictatura, nu mai are rost să insist.

Câteva observaţii legate de evoluţiile din ultima săptămână. Desemnarea dlui Ungureanu s-a dovedit o mişcare-surpriză care a dejucat variile scenarii mai mult sau mai puţin cataclismice. Nu trebuie să fii un intelectual de calibrul d-lui Andrei Pleşu pentru a sesiza că avem de-a face cu o personalitate politică reală, cu o pondere câştigată prin competenţă, muncă şi randament. Dar ar fi firesc ca atâţia din cei care îşi dau cu presupusul în aceste zile să acorde totuşi credit recomandărilor unor Andrei Pleşu şi Neagu Djuvara. Guvernul pe care l-a propus Mihai Răzvan Ungureanu este format din tineri, unii cu studii în Vest.

Este evident un pas înainte în raport nu doar cu guvernul precedent (mă refer la întinerire şi pregătire profesională), dar şi alte guverne anterioare. Tinereţea, în acest caz, înseamnă deopotrivă expunerea la circuitul informaţional contemporan, cunoaşterea limbilor străine şi absenţa unui trecut nomenklaturist. Luate laolaltă, sunt lucruri care contează în cel mai înalt grad. În egală măsură, este de aşteptat ca noul guvern să continue politica reformelor economice şi legislative iniţiate şi urmărite de guvernul Boc.

Domnii Ungureanu şi Antonescu sunt amândoi istorici. Despre primul, nu mai este nevoie să spun nimic: autor de studii respectate în comunitatea epistemică internaţională, bursier la institute de studii avansate, pe scurt un adevărat cărturar. Al doilea, eşuat în doctorantură, deşi favorit, după spusele ei, al doamnei profesoare Zoe Petre, inexistent ca personalitate academică, se caracterizează prin vacuitate (vid de idei) şi fatuitate (aroganţă comportamentală, agresivitate retorică). Primul se exprimă logic, al doilea are pusee la limita raţionalului. Aici nu e doar un complex de inferioritate, ci un Mont Blanc de complexe.

În acest răstimp, Victor Ponta urmăreşte atent jocurile, îşi construieşte o imagine de lider politic relativ temperat, se "de-guevarizează". Îl lasă pe Crin să pozeze în marele iacobin. Nu are motive de a-l detesta ori de a-l invidia pe Mihai Răzvan Ungureanu. Este tânăr, are timp să mai aştepte. Îi place puterea, şi-o doreşte, dar nu exhibă aceeaşi poftă maladivă precum colegul său penelist.

Nu se grăbeşte spre abis doar pentru a-i face plăcere năvalnicului Crin. A învăţat să se controleze, nu mai acuză pe toată lumea de "bolşevism şi nazism". Nu ştiu cât va dura această aparentă “înţelepţire", nu ştiu dacă este doar o mască. S-ar putea să fie, dar uneori măştile condiţionează reacţii, comportamente şi atitudini.Este de-a dreptul comic, spre a nu zice grotesc, faptul că dl Cristian Pârvulescu, care n-a făcut nimic pentru a susţine Legea Lustraţiei (o lege tergiversată sistematic de dl Bogdan Olteanu pe vremea când conducea, ca lider liberal, Camera Deputaţilor), declară în "Adevărul" şi nu doar acolo că dl. Ungureanu nu deţine "calitatea morală" pentru funcţia de premier. Dl. Pârvulescu lucrează într-o instituţie în care tronează pe posturi de conducere foste cadre plătite de la "Era Socialistă" şi de la UASCR. De exemplu, Dl. Paul Dobrescu, rector al SNSPA, a fost ani de zile şef de secţie, dacă nu mă înşel, la "Era Socialistă", revista CC al PCR, mic detaliu omis de pe CV-ul oferit Şcolii Doctorale.
Comentariile la acest articol sunt suspendate!