Horia-Roman Patapievici: "Fiecare criză ne oferă o radiografie la minut a ceea ce suntem."
Fără greş, modul în care ne aruncăm cu capul înainte în orice criză ne imortalizează cu toate impreciziile noastre morale, cu toate neputinţele noastre intelectuale şi cu toate neclarităţile noastre epistemologice.
Bunăoară, criza economică. Acum un an, nimeni nu ştia de ea. Vara trecută, când începuse cu timiditate să se vorbească de ea, guvernul de atunci i-a negat existenţa. Cât timp a controlat iniţiativa pomenilor electorale, a pretins că nu există nici o criză; când iniţiativa pomenilor i-a scăpat, a invocat criza ca să le promoveze pe cele pe care le controla şi a făcut un apel la responsabilitate pentru a le bloca pe celelalte. În august 2008, Comisia Europeană a avertizat guvernul că gestionează bugetul într-un mod care măreşte în chip îngrijorător deficitul bugetar. În ciuda protestelor premierului de atunci că totul e o calomnie împotriva guvernului său, deficitul şi-a văzut de creşterea previzibilă (pentru oamenii raţionali) şi a devenit 5,3% din PIB. Cum de n-am reacţionat adecvat? De ce nu am mirosit cine, dintre politicieni, minte şi cine spune adevărul? Ce ne-a lipsit nouă, publicului, pentru a ne putea forma o opinie corectă, astfel încât să reacţionăm inteligent la lucrurile importante şi să nu ne risipim indignarea pe fleacuri? Aş spune că ne-a lipsit nu doar informaţia de primă instanţă, ci şi raţionamentele prin care să o putem raţionaliza.
Atenţia publicului, atunci, a fost fixată pe concurenţa dintre pomeni, nu pe contextul acestei concurenţe. În mod previzibil, contextul economic era cel care avea să determine criteriile de raţionalitate a concurenţei dintre pomeni, nu concurenţa însăşi. Atenţia noastră s-a irosit pe chestiuni neesenţiale, iar în mobilizarea pe ele televiziunile zise de ştiri au avut un rol esenţial. Am fost solicitaţi să ne mobilizăm indignarea pe fleacuri şi să reacţionăm isteric la nimicuri, reuşind performanţa de a fi măturaţi de tsunami fără să ştim nici ce ni se întâmplă, nici că ni se întâmplă. Aşa am pierdut prima bătălie a războiului cu criza financiară.
Un alt exemplu e prilejuit de împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Televiziunile s-au mobilizat în maniera deja cunoscută, tratând informaţia în mod conflictual şi considerându- ne pe toţi sub media de inteligenţă a realizatorilor lor. Reţeta de a rata o dezbatere este să o organizezi într- un ring de box sau să pui microfoanele în mijlocul unei intersecţii. Zgomotul este înadins confundat cu antrenul, agitaţia încruntată cu responsabilitatea, iar vacarmul opiniilor cu democraţia. În realitate, aceste pseudodezbateri nu ne învaţă nimic. Realitatea TV, o televiziune de ştiri care are ca slogan „Rămâneţi ancoraţi în realitate”, a demarat dezbaterea despre împrumutul FMI organizând în stradă un sondaj cu întrebarea dacă ne trebuie un împrumut FMI. Evident că răspunsurile au fost, cele mai multe, alături de subiect (gen: „Decât pe mâna hoţilor, mai bine pe mâna oricui”), deoarece publicul nu a fost informat nici ce înseamnă un împrumut de la FMI, nici care este natura lui, nici la ce ne foloseşte, nici cum se acordă şi nici cât ne costă în mod real. Înainte să întrebi publicul, trebuie să-l informezi corect şi să-i pui instrumentele de analiză la îndemână. Or, faptul că un astfel de împrumut merge în rezerva valutară a BNR şi nu în economia reală a fost aflat de unii moderatori abia în timpul dezbaterii, de la puţinii invitaţi care ştiau acest lucru. Premierul Radu Vasile, care i-a lămurit pe telespectatorii unei emisiuni de acest aspect, a stârnit indignarea hilară a moderatorilor. Haosul este, deci, total. Intenţionat sau din ignoranţă? În unele cazuri, este vorba sigur de manipulare.
Tot la Realitatea TV, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu ne prezintă imagini de la mineriada din 1999 şi subtitrează „Amintiri cu FMI”; apoi ne arată prefectura din Braşov asediată de muncitori înfuriaţi şi dedesubt scrie „Cât te costă FMI”. Altfel spus, realizatorii acestei emisiuni ne induc subliminal ideea că între mineriada din 1999 şi condiţiile impuse României de FMI este o legătură de cauzalitate şi ne informează cât ne costă FMI arătându-ne cum prefectura unui oraş este distrusă de populaţie. Degeaba au încercat Sorin Ioniţă şi Sever Voinescu, invitaţi la dezbatere, să demonteze şi sofismul, şi manipularea: realizatorul emisiunii era chitit să ne inducă ideea că mineriada din 1999 a fost reacţia legitimă a minerilor faţă de acordurile cu FMI şi că preţul unui acord cu FMI este războiul civil. Realitatea TV, cum se vede, a decis că telespectatorii nu trebuie informaţi, ei trebuie sensibilizaţi la dramele pe care le provoacă încheierea unui acord cu FMI şi, ca atare, mobilizaţi împotriva acordului. Această poziţie, ca din întâmplare, aparţine unor partide politice (este poziţia PSD şi PNL). Realizatorii de emisiuni nu îşi mai fac nici o problemă din înregimentarea alături de poziţia unor partide aflate în luptă politică: ei numesc acest lucru serviciu public, interes naţional, grijă faţă de clasa muncitoare şi, astfel, ne mint în faţă şi pe faţă. Cum e posibil? Nu ştiu.
Acest exemplu neruşinat este un caz particular extrem al unei situaţii, din păcate, generale. După ce ani de zile ne-au bruiat cu fleacuri pe post de lucruri importante, ne-au lipsit de informaţie de prima mână şi ne-au asasinat cu analişti de toată mâna, televiziunile de ştiri au făcut un pas mai departe: au încetat să ne mai informeze şi au trecut pe faţă la lupta politică de propagandă şi îndoctrinare. Acest război împotriva interesului public şi a intereselor publicului este un scandal: cineva responsabil, fie un şef inteligent, fie colegii rămaşi integri, fie CNA, trebuie să-i pună capăt.
Recomandările noastre
