Parlamentul a avizat favorabil Strategia de apărare, în care presa apare ca ameninţare
- Adam Popescu
- 23 august 2010, 21:48
Controversata Strategie Naţională de Apărare, propusă de preşedintele Traian Băsescu, în care presa este inclusă printre ameninţările la siguranţa statului, a trecut astăzi de votul senatorilor şi deputaţilor.
Strategia Naţională de Apărare, propusă de şeful statului şi analizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pe 22 iunie, a primit astăzi aviz favorabil, cu amendamente, din partea membrilor Comisiilor pentru politică externă din Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit Strategiei validate în iunie de CSAT, condus de preşedintele Traian Băsescu, "politizarea excesivă a unor instituţii", alături de corupţie, ocupă locul al treilea în topul vulnerabilităţilor, după "diminuarea capacităţii de aplicare a legii de unele instituţii" şi de "capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local". "Mogulii de presă", "fenomenul campaniilor de presă la comandă" şi "presiunile trusturilor asupra deciziei politice" sunt câteva dintre vulnerabilităţiel care apar în documentul oficial. După dezbaterile de astăzi, parlamentarii au adus mai multe amendamente, printre care recomandarea ca în Armata Română să intre şi elementul de voluntariat pentru rezervişti, care ar asigura, în opinia membrilor celor două comisii pentru politică externă, "stabilitatea, securitatea şi protejarea unităţilor naţionale din ţările din regiune", informează Agerpres.
"Mai avem două amendamente admise, dar nu ca propunere de modificare, ci ca o recomandare către instituţiile statului. Este vorba despre aplicarea metodologiei Uniunii Europene (UE) cu privire la achiziţii în domeniul armatei şi respectiv ca România să acţioneze mai coerent pentru a sprijini investiţiile româneşti în ţările vecine", a spus Attila Korodi, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor.