Senator american acuză China de spionaj la Jocurile Olimpice

Senator american acuză China de spionaj la Jocurile Olimpice

Senatorul american Sam Brownback a acuzat China de faptul că a instalat dispozitive de supraveghere conecatate la Internet în toate hotelurile care îi găzduiesc pe participanţii la Olimpiada de la Beijing.

„Guvernul chinez a pus la punct o reţea prin care se intenţionează spionarea fiecărei persoane cazate la hoteluri în perioada Olimpiadei”, a spus senatorul american.

Republicanul Brownback a adus în sprijinul afirmaţiei sale documente pe care le-a primit de la hotelurile din capitala chineză, precizând  că  „toţi participanţii la Olimpiadă cazaţi în Beijing vor fi spionaţi de către Serviciile Secrete din China”.  

Senatorul a refuzat să dezvăluie numele respectivelor hoteluri, dar a făcut publice traducerile în limba engleză  a două documente diferite care au fost primite de şi în care se dădeau instrucţiuni de folosire a programelor de spionare prin Internet.

Într-unul dintre documente, făcut public de AFP, se precizează: „Compania dumneavoastră trebuie să instaleze şi să pună în funcţiune un sistem de securitate destinat accesului din spaţii publice, pentru a faciliata accesul la reţele şi a asigura securitatea publică. Refuzul sau împiedicarea instalării acestui sistem se va pedepsi prin lege”.

Senatorul american, care a candidat fără succes la prezidenţialele din acest an, a spus că fusese pus la curent cu această situaţie încă de acum câteva luni, dar că s-a hotărât să o facă publică abia acum deoarece fenomenul a căpătat din ce în ce mai multă amploare.

Departamentul de Stat american a avertizat încă din martie că cetăţenilor din SUA care vor călători la Jocurile Olimpice de la Beijing li se va monitoriza accesul şi navigarea pe Internet. În schimb, Guvernul chinez a precizat că aceste măsuri sunt în conformitate cu standardele internaţionale.

Citiţi şi

Florin Piersic le-a înnebunit pe chinezoaice | VIDEO

(14:20)

Ne puteți urmări și pe Google News