Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Şerban Nicolae (PSD), a explicat că, potrivit Legii fundamentale, prima Cameră care se pronunţă în caz de revizuire a textului constituţional este Camera Deputaţilor, urmând ca proiectul adoptat să fie transmis Senatului spre aprobare. 

"Iniţiativa cetăţenească trebuie să intre cât mai curând în procesul de legiferare. Este o iniţiativă temeinică, trecută şi de decizia CCR, are şi avizul Consiliului Legislativ. Din textul Constituţiei, rezultă faptul că prima Cameră care se pronunţă este Camera Deputaţilor, urmând ca după adoptare această propunere să fie transmisă la Senat. Nu e procedura curentă de legiferare, prin primă Cameră sesizată şi Cameră decizională. Camerele sunt egale în această privinţă, astfel încât în cazul în care se adoptă propunerea legislativă în forme diferite sau în cazul în care Senatul respinge textul adoptat de Cameră, se ajunge la procedura medierii", a declarat Șerban Nicolae, potrivit Agerpres, la finalul şedinţei Comisiei juridice. 

Şerban Nicolae a subliniat faptul că procedurile aferente aplicării articolului 151 din Constituţie ar trebui să fie incluse în regulamentele Camerelor. 

"Cei care ştiu cum lucra Parlamentul în procedura de legiferare înainte de 2003 îşi aduc aminte că se constituiau comisii de mediere din senatori şi deputaţi, care discutau problemele în divergenţă, adoptau un raport pentru soluţionarea acestor probleme şi raportul comisiei de mediere se supunea apoi votului în fiecare Cameră. Toate aceste chestiuni trebuie rapid introduse în regulamentele celor două Camere şi în regulamentul activităţilor comune. Eu sper că cei de la Camera Deputaţilor se vor pronunţa cât se poate de repede, fiindcă problemele sunt cunoscute şi au făcut obiectul unei dezbateri publice ample şi e chestiune de voinţă politică. Nu cred că sunt probleme deosebite", a explicat Nicolae.